Stiri de ultima ora

CNA deplânge moartea lui Radu Călin Cristea: Membrii Consiliului sunt alături de familia îndurerată

CNA deplânge moartea lui Radu Călin Cristea:  Membrii Consiliului sunt alături de familia îndurerată
Cultura
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) deplânge dispariţia, la 65 de ani, a lui Radu Călin Cristea, personalitate marcantă a vieţii culturale din România şi membru CNA începând cu anul 2013.

CNA aminteşte activitatea literară şi jurnalistică a acestuia: a fost membru al Uniunii Scriitorilor, a fost decorat cu Crucea Casei Regale a României. A obţinut Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor (1984) şi Marele Premiu "George Călinescu" (1985).

Radu Călin Cristea a fost, între iunie 1995 şi decembrie 2003, moderatorul "Actualităţii Româneşti", emisiunea cu cea mai mare audienţă din istoria Europei Libere, menţionează CNA într-un comunicat remis sâmbătă.

Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului transmit sincere condoleanţe familiei lui Radu Călin Cristea.

Radu Călin Cristea s-a născut la 30 aprilie 1955, potrivit cna.ro.

A absolvit Facultatea de Filologie, Secţia română-franceză a Universităţii Bucureşti, în 1979. A fost iniţiator al Cenaclului de luni, condus de Nicolae Manolescu, fiind primul coordonator din partea studenţilor, între 1977 şi 1979.

A fost profesor de franceză, în perioada 1979-1981, în mai multe localităţi din judeţul Bihor. În intervalul 1981-1982, a fost instructor la catedra de teatru de păpuşi a Casei pionierilor şi şoimilor patriei din Buftea, iar din 1983 până în 1984 a fost restaurator-ajutor în cadrul Muzeului Căilor Ferate. În aceeaşi perioadă a fost realizator al publicaţiilor "Clubului Sportiv Rapid Bucureşti", pe care le-a transformat în adevărate reviste de cultură, în care au publicat scriitori de prestigiu ai vremii.

În perioada 1988-1989, a fost redactor al revistei "Urzica". În 1990, alături de Radu G. Ţeposu şi Ioan Buduca, a fondat Revista "Cuvântul". În perioada 1990-1991, a fost redactor-şef al revistei "Amfiteatru".

Între 1990 şi 2003, a fost colaborator permanent şi angajat al postului de radio "Europa Liberă", unde a fost: şef al biroului din Bucureşti (1991-1995); redactor în cadrul sediului din Praga (1995-2003); editor, realizator al emisiunii "Actualitatea românească", emisiunea cu cea mai mare audienţă din istoria "Europei Libere". Tot la "Europa Liberă" a realizat ciclul de emisiuni "Firul Ariadnei, amintiri din labirintul tranziţiei", precum şi emisiunea "Oameni, destine, istorie".

În perioada 2003-2010, a mai fost editorialist la o serie de publicaţii precum: "Ziua", "Averea", "Cotidianul" şi "Adevărul" (2005-2010).

După 1990 a fost de asemenea colaborator şi comentator la numeroase posturi de radio şi TV: SOTI, TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR Internaţional, TVR Cultural, Realitatea TV, Pro TV, Antena 1, Antena 3, The Money Chanel, Europa Liberă, BBC, Radio France International, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Europa FM etc.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus