Stiri de ultima ora

Cinci muzee au fost inaugurate la Iaşi, între care Muzeul Literaturii Române şi Muzeul Pogromului

Cinci muzee au fost inaugurate la Iaşi, între care Muzeul Literaturii Române şi Muzeul Pogromului
Cultura
Cinci muzee au fost inaugurate, joi, la Iaşi, între care Muzeul Literaturii Române şi Muzeul Pogromului, iar finanţarea de peste 16 milioane de lei a fost asigurată atât din fonduri europene, cât şi de la bugetul de stat, potrivit news.ro.

Proiectul, intitulat Casa Muzeelor, a fost iniţiat de Consiliul Judeţean Iaşi în urmă cu peste cinci ani, iar finanţarea de 16,6 milioane de lei a fost asigurată din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 şi de la bugetul de stat.

Edificiul a fost preluat de Muzeul Naţional al Literaturii Române din Iaşi (MNLR), instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean. În clădirea situată în centrul municipiului vor funcţiona cinci muzee permanente, respectiv Muzeul Pogromului de la Iaşi, Muzeul Teatrului Evreiesc în România, Muzeul Poeziei, Muzeul Copilăriei în Comunism şi Muzeul Literaturii Române.

"Ne aflăm în clădirea în care a funcţionat sediul revistei Viaţa Românească şi al fostei Chesturi de Poliţie Iaşi, un loc prin care istoria ne vorbeşte încă despre moştenirea literară pe care ne-au lăsat-o marii scriitori români, dar, din păcate, şi despre trauma istorică a momentului în care, acum 80 de ani, au fost ucişi mii de evrei, în una dintre cele mai triste perioade din trecutul Iaşului. Începând de astăzi, această frumoasă clădire deschide o poartă către lumea artelor şi istoriei, prin cele cinci muzee pe care le va găzdui”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, în cadrul evenimentului în care au fost inaugurate cele cinci muzee.

Directorul general al Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord Est, Vasile Asandei, prezent la eveniment, a spus că este încântat să vadă finalizat un obiectiv de asemenea anvergură.

"Sunt foarte încântat că Moldova se transformă prin investiţiile făcute prin Programul Operaţional Regional. Numeroase monumente istorice, obiective de interes social, cultural, economic au căpătat viaţă şi sunt exemple de proiecte de succes la nivel naţional", a afirmat Vasile Asandei, director general ADR Nord Est.

La rândul său, directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi, Lucian Dan Teodorovici, a afirmat că este un moment important pentru instituţia pe care o conduce, el precizând că "se face un salt brusc de la 12 la 17 muzee”.

În Casa Muzeelor inaugurată joi va funcţiona şi sediul administrativ al MNLR Iaşi.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus