Stiri de ultima ora

Cartea lui Demi Moore, plină de mărturii: Există două motive pentru care spun povestea asta

Cartea lui Demi Moore, plină de mărturii: Există două motive pentru care spun povestea asta
Cultura
„Există două motive pentru care am vrut să spun povestea asta, povestea felului în care am învățat să capitulez”.

„În primul rând, pentru că este a mea. Nu aparține tabloidelor, mamei mele, bărbaților cu care m-am măritat sau oamenilor care au iubit sau au urât filmele mele, nici măcar copiilor mei. Povestea mea e doar a mea.”

Probabil nu există cititor al acestei rubrici care să nu fi auzit de Demi Moore, pentru foarte mulți a fost un personaj aproape fascinant, în urmă cu câteva decenii. Actriță, regizoare, producătoare, compozitoare și fotomodel american, Demi Moore (Demi Guynes pe numele adevărat), s-a născut în 1962 în New Mexico. Din 1981 a început să joace roluri seriale tv ca „General Hospital”. Primul succes ca actriță îl va avea în filmul Este vina lui Rio din 1983. A urmat un episod cumplit cu dependeța de droguri, pe cale să-i distrugă abia începuta careiră în film. Pentru rolul jucat în filmul Ghost, Demi va fi nominalizată în anul 1990 pentru premiul Golden-Globe. A jucat roluri alături de importante vedete ca Patrick Swayze, Tom Cruise, Robert Redford sau Michael Douglas. Demi Moore s-a căsătorit în 1980 cu muzicianul rock Freddy Moore, după care a început să folosească numele de familie al lui Freddy ca numele ei de scenă. A divorțat în 1984. Trei ani mai târziu s-a căsătorit cu actorul Bruce Willis, cu care are trei fiice și de care s-a despărțit în 1998. A jucat în foarte multe filme și a obținut numeroase premii.

Cartea pe care o semnalăm astăzi a apărut în 2019, ia anul trecut a și fost tradusă de Editura RAO. Cu mare succes.

„Demi Moore – scriu editorii - își spune povestea sincer, dar cu demnitate, tact și generozitate față de oamenii importanți din viața ei. Actrița se dovedește a fi foarte asemănătoare în persoană cu femeia din paginile cărții: grijulie, curioasă, uneori nesigură, dar și sinceră. Ea disecă, cu precizia unui chirurg, divorțurile, dependența și izolarea, dar, totodată, scoate în evidență caracterul puternic pe care îl are. Din suflet este o poveste despre supraviețuire, succes și renunțare.”

„Există două motive pentru care am vrut să spun povestea asta, povestea felului în care am învățat să capitulez. În primul rând, pentru că este a mea. Nu aparține tabloidelor, mamei mele, bărbaților cu care m-am măritat sau oamenilor care au iubit sau au urât filmele mele, nici măcar copiilor mei. Povestea mea e doar a mea; sunt singura care a fost acolo pentru toate astea și am decis să revendic puterea de ao spune în condițiile mele. Al doilea motiv este că, poate că o parte din povestea asta este și a voastră. Am avut o șansă extraordinară în viață: și bună, și rea. Să pun totul pe hârtie mă face să realizez cât de nebunesc a fost totul, cât de improbabil. Dar cu toții suferim, cu toții triumfăm, și cu toții putem alege cum apreciem totul.”

O carte de suflet.

Demi Moore – Din suflet. Autobiografie. Traducere din limba engleză de Maria Adam. Editura RAO, Colecția Memorii, jurnale, biografii. 283 pag.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus