Cântăreața Inna, în echipa Vocea României Junior
RomaniaLibera.ro 17 Jun 2016 la ora 10:10 |

Cultura
„Sunt extrem de fericită că, în sfârșit, programul îmi permite să fiu în juriul unui concurs de voci. Abia aștept să încep filmările și, mai ales, să îi cunosc pe concurenții de la Vocea României Junior. Încă nu-mi vine să cred că este vorba despre mine, Alexandra, fata din Neptun, orășelul mic de la malul Mării Negre. Aș crede că e un vis, iar dacă este, nu vreau să mă trezesc niciodată! Vă mulțumesc pentru tot!”, a declarat Inna.
Cântăreața și-a început cariera muzicală în 2008, atunci când a lansat și primul său single și album solo, Hot, care a ajuns rapid pe primele locuri în topurile de profil din România și din străinătate, dar și pe coloana sonoră a unor filme celebre de la Hollywood. Ea a mai colaborat cu artiști precum Daddy Yankee, J Balvin, Flo-Rida sau Yandel.
La începutul lunii, artista a devenit parte dintr-un proiect intitulat GGirls, alături de Antonia, Alexandra Stan și Lori.