Stiri de ultima ora

Cît va supraviețui Supraviețuitorul?

Cît va supraviețui Supraviețuitorul?
Cultura
Primele ediții din Supraviețuitorul au făcut, la PRO TV, în jur de 7-8 puncte de rating, altfel spus, o cotă de audiență de 22-25%. Una dintre ediții a mîncat bătaie de la Antena 1, tradiționalul ocupant al locului al doilea, care avea cam la aceeași oră Chefi la cuțite. Principala noutate a toamnei TV începe să arate ca un semi-eșec sau, cel mult, un succes căldicel. Dincolo de resursele puține puse la bătaie pentru producție, rateul vine din apetitul românilor, și în particular al televiziunilor, pentru trăncăneală.

Raportat la standardele românești, Supraviețuitorul e foarte bine filmat. Are concurenți diverși și atrăgători fizic, care arată bine în decorul exotic din Filipine. PRO TV a făcut curajosul gest de a da locul de prezentator unui om cu o inteligență peste medie și background cultural, anume Dragoș Bucurenci, lucru care se întîmplă din ce în ce mai puțin în televiziunea de azi. Iar Bucurenci s-a achitat bine de rol, dar în televiziunea din ziua de azi prezentatorul contează din ce în ce mai puțin într-un format, comparativ cu producțiile mai vechi, foarte centrate în jurul unei persoane. Și-atunci, ce lipsește?

În Supraviețuitorul, versiunea românească, ceea ce lipsește e, curios, în plus. E vorba de durată, fiindcă varianta locală are nu mai puțin de 120 de minute, cu tot cu reclame. Varianta consacrată, din SUA, a lui Mark Burnett, are numai 43 de minute, iar cea din Marea Britanie, o altă piață cu producții de o calitate remarcabilă, doar o oră. De ce două ore? Așa dictează regulile de construcție ale grilelor TV din România, care, în serile cu show-uri mari, nu mai includ și un al doilea moment de prime-time, rezervat de regulă, în țările cu piețe mai avansate, serialelor de la ora 22. Intervalul 19-23 include de regulă Știrile, lungite la o oră și jumătate, și o singură emisiune. Iar televiziunile din România trag de Vocea României, X Factor și toate celelalte pînă la știrile de noapte, fiindcă au investit o mulțime de bani în aceste show-uri. Problema e că în Vocea poți introduce mai mulți concurenți sau dezbateri între jurați – care sînt sau ar trebui să fie aleși în primul rînd pentru că sînt foarte buni vorbitori și au o chimie pe măsură între ei –, în timp ce în Supraviețuitorul e greu să introduci mai multe probe. Și-atunci, producătorii au lungit segmentele în care se vorbește, mai precis consiliile tribale.

Dincolo de calitățile enumerate mai sus, Supraviețuitorul românesc a­rată ca o producție de mîna a doua, gen Sînt celebru. Scoate-mă de aici!, întreruptă de segmente lungi de vorbărie. Sau ca un talk-show de televiziune de știri filmat – e drept, mult mai bine – pe nisip.  Iar provocările au mai puțin din seriozitatea și tensiunea celor din ediția americană.

Acum cîțiva ani, am avut șansa de a-l asculta la Cannes pe Mark Burnett, unul din cei mai cunoscuți creatori de show-uri din lume și cel care a adus Survivor la forma consacrată începînd din 2000, după lansarea în Suedia cu trei ani înainte. Burnett își explica viziunea, mai apropiată de cinematografie decît de producția tipică de televiziune: „Portocaliul e culoarea vieții. Albastrul, a morții. Lumina portocalie a focului creează o conexiune emoțională între oameni, le reduce nivelul de rezistență. Dacă vrei să controlezi o ședință sau o adunare, e mai bine să folosești lumînări și lumini scăzute.“ În momentul eliminării se aprinde brusc lumina albastră. „Ai senzația că e o execuție“, explica Burnett. După care portocaliul revine. „Renaștere!“, exclama Burnett. „N-am vrut un cuvînt de la revedere de la eliminați, fiindcă ar fi întrerupt tristețea.“ Ați regăsit ceva din toate acestea în versiunea românească? Eu nu prea. Iar acum, imaginați-vă că un film cu James Bond durează patru ore în loc de două. Cam despre asta e vorba.

Survivor e un format executat în România de casa de producție independentă Zucchero Media, care a mai făcut lucruri ca Vrei să fii milionar sau aspectuosul Visuri la cheie. Bineînțeles, producătorii de acolo nu sînt Mark Burnett, dar problema nu e atît la ei, cît la buget. Cu privire la versiunea americană s-a vehiculat suma de un milion de dolari costuri pe episod, mai mult decît ale unui lungmetraj din noul val cinematografic românesc. PRO TV trebuie să producă de peste două ori mai multă televiziune (din cauza duratei) cu o fracțiune infimă din acest buget. Costurile show-urilor TV din România sînt ținute secret, cu strictețe, de posturile autohtone, dar, oricum, au alt ordin de mărime, mult mai mic, decît echivalentele lor din SUA. Iar dimensiunea investițiilor e dictată de banii care se pot face din televiziunea comercială, infimi și ei față de piețele evoluate.

Ce rost are să încerci să faci televiziune atinsă de geniul lui Burnett, cu veleități cinematografice, dacă nu ai bani pentru asta? Grilele televiziunilor din România se construiesc destul de intuitiv și, probabil, a contat faptul că talent-show-uri precum acelea amintite mai sus au funcționat și cu economiile dictate de piață. Posibil, programarea Supraviețuitorului în România e o decizie luată de CME/Time-Warner, proprietarul PRO TV, la nivel de regiune, fiindcă o versiune a show-ului, Ostrov, a început în această toamnă pe Markiza, în Slovacia. Cu rating-uri de asemeni neconvingătoare. Dacă rating-urile Supraviețuitorului nu explodează după primele ediții (s-au mai văzut cazuri), sezoanele următoare sînt puse serios sub semnul întrebării, din cauza costurilor totuși mari, raportat la alte formate din România, ale producției. Dar acesta e doar un raționament la timpul viitor. Singura concluzie la timpul prezent e că nu poți schimba televiziunea cu ochii pe costuri, nici măcar în România.
dilemaveche.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus