Stiri de ultima ora

Bibliotecile românești în vremea pandemiei : Cum redescoperi comunitatea când autorităţile nu pun lacătul pe uşă

Bibliotecile românești în vremea pandemiei : Cum redescoperi comunitatea când autorităţile nu pun lacătul pe uşă
Cultura
Robert Coravu, de la Universitatea din Bucureşti, a moderat o discuţie privind modul în care se adaptează bibliotecile la distanţarea socială impusă în această perioadă de pandemie.

Directorul general al Bibliotecii Naţionale a României, Carmen Mihaiu, a explicat faptul că „muncim, chiar zi de zi. În general am fost cam peste 50% din personalul bibliotecii prezent în instituţie pentru a prelucra cărţi, pentru a organiza depozitele de carte”.

Mihaiu a arătat că împreună cu colegii săi, încearcă să diminueze decalajul creat în prelucrarea publicaţiilor din colecţia bibliotecii şi să facă astfel încât acestea să ajungă cât mai repede la raft.

Cei de la Biblioteca Naţională îşi raportează demersurile la ziua în care s-ar redeschide instituţia.

„Încercăm să fim ceea ce îşi doreşte comunitatea. Încercăm să fim o adevărată bibliotecă naţională, cu o colecţie pusă la raft. Sigur că în acest moment nu este o activitate vizibilă, dar ea va fi vizibilă în momentul în care ne vom redeschide, sperăm, după data de 14 mai (...) Distanţarea aceasta socială am încercat să o transformăm într-un lucru pozitiv. Încercăm să facem acele lucruri pe care poate nu am avut răgazul să le facem atunci când porţile bibliotecii erau deschise. Încercăm să transformăm această criză într-o activitate pozitivă şi benefică pentru comunitate”, a arătat Mihaiu.

Claudia Şerbănuţă, din partea Fundaţiei Progress, a remarcat nevoia bibliotecilor de a-şi reformula relaţia cu comunitatea.

„Aşa cum fiecare dintre noi simţim că tot ce e mai greu e să fii singur, la fel, asta este o lecţie şi pentru biblioteci, bibliotecile care foarte mult timp, în ultimii ani au fost nevoite să înveţe să se descurce singur, îşi dau seama că, de fapt, singur nu ai şanse să supravieţuiască. Acum e momentul să lucrăm împreună, să fim alături de comunităţile noastre, acolo unde sunt ele şi nu unde ne-am dori noi să fie şi să le oferim resursele de care au nevoie, pe care le putem aduce către ei. Bibliotecile moderne înseamnă instituţii conectate permanent la comunităţile pe care le servesc. E o lecţie pe care noi, în România, o învăţăm deja de ceva timp, doar că o învăţăm de unii singuri. Nu avem nişte politici naţionale foarte clare, nu avem susţinere în direcţia aceasta. Acum e momentul în care învăţăm să împărtăşim resurse, să împărtăşim cunoştinţe”, spune Șerbănuță.

Lucian Dindirică, manager la Biblioteca Judeţeană Alexandru & Aristia Aman din Craiova, a punctat în ce fel s-a orientat instituţia pe fondul izolării.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus