Stiri de ultima ora

Ateneul a fost „sub asediu“ la concertul pianistei Mitsuko Uchida

Ateneul a fost „sub asediu“ la concertul pianistei Mitsuko Uchida
Cultura
Mare înghesuială la intrarea în Ateneu la concertul lui Mitsuko Uchida sâmbătă seară, în penultima zi a Festivalului Enescu 2019.  Era atâta lume care voia s-o vadă pe pianista japoneză, încât la pauza concertului era aproape imposibil să ieşi, riscul de a nu mai fi primit înapoi fiind semnificativ.

Text de Alexandru Pătraşcu

Concertul lui Mitsuko Uchida, alături de Mahler Orchestra de pe 21 septembrie de la Ateneu, a  fost sold out din primele minute ale punerii în vânzare a biletelor pentru Festivalul Enescu. Din cauza reglementărilor Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), nu este permis accesul a mai mult de 700 de persoane în Ateneu, acest număr fiind capacitatea maximă admisă de oameni.  

Mitsuko Uchida, care are avut o dublă ipostază de pianistă şi de dirijor, este născută în Japonia şi naturalizată în Marea Britanie, fiind apreciată în mod deosebit pentru interpretările ei despre Mozart şi Schubert. Sâmbătă, la Ateneu, pianista a fost alături de Orchestra de Cameră Mahler. În program au fost Concertul nr. 19 pentru pian şi orchestră în fa major - de W.A. Mozart, „Metamorphosen”, Studiu pentru 23 de instrumente cu coarde soliste - de R. Strauss şi Concertul nr. 20 pentru pian şi orchestră în re minor – de W.A. Mozart.

Înghesuială mare

Mare înghesuială la intrarea în Ateneu la concertul lui Mitsuko Uchida din penultima zi a Festivalului Enescu 2019. Dacă în 1958, la prima ediţie, când numărul vedetelor invitate era foarte mic, concertul lui Barbirolli s-a repetat a doua zi, la cererea înflăcărată a publicului, astăzi aşa ceva nu mai este posibil. Era atâta lume care voia s-o vadă pe pianista japoneză, încât la pauza concertului era aproape imposibil să ieşi, riscul de a nu mai fi primit înapoi fiind semnificativ.

Mitsuko Uchida are un renume în muzica lui Mozart, de zeci de ani înregistrând disc după disc, la label-uri importante. N-a avut un parcurs uşor. Când a apărut în peisajul muzicii europene era o prezenţă insolită, care venea după o generaţie de pianişti cu totul extraordinară (Haskil, Anda, Lipatti etc.) şi concura cu una nouă, incredibil de bună (Barenboim, Perrahia etc.). Avea cronici de disc proaste, dar asta nu împiedica studiourile să-i propună noi contracte iar invitaţiile să curgă de peste tot. Dacă războiul pentru concertele de pian a fost pierdut în faţa celorlalţi mari pianişti ai generaţiei sale, Uchida s-a impus în sonatele mozartiene, unde a găsit limbajul cel mai potrivit pentru a ajunge la inima melomanilor. Cu toate astea, marea pianistă a demonstrat artă adevărată şi tehnicitate, rezistând până astăzi, când este considerată un etalon pentru interpretarea muzicii lui Mozart.

La un asemenea interes pentru un concert, aşa cum a fost cel de la Ateneu, aştepţi perfecţiunea şi nimic mai puţin. Ba chiar epifania. Însă dublul rol de solist şi dirijor n-a funcţionat atât de bine încât să aducă paradisul mai aproape. Cu spatele la public, Uchida a schiţat dirijatul, punctând energic momentele de explozie muzicală ale Concertului nr. 19, în timp ce pianul descoperit pentru a nu-i împiedica vederea către instrumentişti a produs sunete foarte puternice, amplificate curios de cupola Ateneului, încât se auzeau şi sunetul clapelor şi mormăielile pianistei. Un discurs sonor energic, cu o profunzime a sunetului neaşteptată, dar uşor rutinieră. Dialogul dintre pian şi suflătorii de lemne din Allegro vivace a fost tranşat fără regrete de partea solistului, totul fiind pus în slujba lui. Aceeaşi abordare şi în Concertul nr. 20, foarte bine interpretat şi acesta, cu o Romanţă excepţional redată, dar căreia i-a lipsit meditaţia. Cred că această parte a concertului e cea mai reprezentativă pentru „zâmbetul strivit de o lacrimă”, metafora geniului mozartian, dar din interpretare a lipsit această ambiguitate misterioasă. Desigur, toate observaţiile trebuie luate păstrând proporţiile, arta lui Mitsuko Uchida este la un nivel foarte înalt, inaccesibil încă pianiştilor de la noi.

Marele cadou al acestei după amiezi a fost Metamorfoza lui Richard Strauss. mă limitez doar la a remarca decepţia lui Strauss scriind această partitură în ultimele zile ale războiului, e vorba chiar de o metamorfoză componistică prin care autorul Cavalerului rozelor ajunge să semene cu Şostakovici. Mahler Chamber Orchestra au cântat fără dirijor, în picioare, mai puţin corzile „grele” ale violoncelilor şi contrabaşilor. Au început printr-un moment de reculegere, probabil neînţeles de o parte a spectatorilor, iar, în timp ce prima temă a violoncelului a deschis lucrarea, atitudinea celorlalţi instrumentişti a rămas la fel de reculeasă până când au început şi ei să cânte. Multă tristeţe, chiar dezolare în această muzică a sfârşitului unei lumi, Strauss având intuiţia că va dispărea şi el odată cu ea. N-a fost un colaboraţionist al regimului nazist, dar l-a girat naiv prin rămânerea în Germania, prin detaşarea cu care scria opera Capriccio în timp ce lumea trecea printr-o tragedie la o scară inimaginabilă. Am ascultat acest studiu de multe ori în diverse înregistrări, dar în acustica Ateneului, acest cvartet de corzi amplificat la 23 de instrumente a vibrat tulburător, prin fiecare dintre ele. Pe măsură ce tot mai multe corzi participau în acest concert, întrevedeai şi speranţa, dar şi frumuseţea dureroasă a Ultimelor patru lieduri. Apoi muzica revenea la tema violoncelului, mereu pustiită, o contemplare decepţionată a ruinelor şi a eşecului umanităţii. A fost un şoc emoţional, cu atât mai mare cu cât piesa nu se potrivea deloc cu restul programului în care urma să înceapă Concertul nr. 20 de Mozart. Dar poate că numai aşa această extraordinară lucrare a putut fi apreciată la adevărata ei valoare.

Solistă de o mare sensibilitate şi inteligenţă

Mitsuko Uchida este unul dintre cei mai apreciaţi muzicieni ai momentului la nivel internaţional. Pianistă de o mare sensibilitate şi inteligenţă, cu abordare profundă a fiecărei lucrări, ea s-a impus ca interpret la superlativ al compoziţiilor lui Mozart, Schubert, Schumann şi Beethoven. Devoţiunea ei faţă de Alban Berg şi Arnold Schoenberg a pus în lumină muzica de pian a acestor doi compozitori, propulsând-o în repertoriul multor interpreţi. Mitsuko Uchida a colaborat cu cele mai respectate orchestre din lume - Chicago Symphony, Berlin Philharmonic, Royal Concertgebouw, Bayerischer Rundfunk, London Symphony şi London Philharmonic şi a sărbătorit recent cel de-al 100-lea concert alături de Cleveland Orchestra. A lucrat cu numeroşi dirijori de renume, inclusiv Bernard Haitink, Mariss Jansons, Riccardo Muti, Sir Simon Rattle, Esa-Pekka Salonen, Vladimir Jurowski, Andris Nelsons şi Gustavo Dudamel.

Mahler Chamber Orchestra (MCO) a fost înfiinţată în anul 1997. Cei 45 de muzicieni-membri, provenind din 20 de ţări diferite au viziunea comună de a forma un ansamblu liber şi internaţional, dedicat creării şi schimbului de experienţe în muzica clasică. MCO funcţionează ca un colectiv nomad de pasionaţi, muzicieni care se reunesc pentru a concerta sau a face turnee oriunde în lume. Până în prezent, au concertat în 40 de ţări din lume, pe cinci continente.

Repertoriul de bază al MCO variază de la clasicul şi romanticul timpuriu vienez, până la opere contemporane. Evoluţia ansamblului a fost puternic influenţată de mentorul fondator, Claudio Abbado, şi de dirijorul Daniel Harding. Pianista Mitsuko Uchida, violoniştii Isabelle Faust şi Pekka Kuusisto, precum şi dirijorul Teodor Currentzis sunt actualii parteneri artistici care îşi pun amprenta pe stilul MCO. Printre cele mai recente proiecte ale MCO se numără Beethoven Journey, cu pianistul Leif Ove Andsnes, implicând un ciclu de patru ani cu concerte de Beethoven şi producţia de operă Written on Skin, pe care MCO a lansat-o la Festivalul de la Aix en Provence, sub bagheta compozitorului George Benjamin. Din 2016, MCO şi Mitsuko Uchida au un parteneriat pe mai multe sezoane cu concertele de pian ale lui Mozart, iar cu Daniele Gatti abordează opera simfonică a lui Robert Schumann.

MCO se implică şi în proiecte de educaţie. Proiectul Simţiţi muzica a deschis lumea muzicii pentru copiii surzi şi cu deficienţe de auz, prin ateliere interactive în şcoli şi săli de concerte, încă din 2012. Începând cu anul 2009, prin intermediul Academiei MCO, muzicienii orchestrei îşi împărtăşesc pasiunea şi expertiza cu generaţia următoare, lucrând cu tineri muzicieni pentru a le oferi o experienţă orchestrală de înaltă calitate şi o platformă unică de relaţionare şi de schimb internaţional.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus