Stiri de ultima ora

A fost lansat programul național pentru încurajarea lecturii în familie și în grădiniță: Citește-mi 100 de povești!

A fost lansat programul național pentru încurajarea lecturii în familie și în grădiniță: Citește-mi 100 de povești!
Cultura
Proiectul își propune să stimuleze lectura în rândul copiilor, atât în grădinițe, cât și în familie. Copiii vor avea oportunitatea de a participa la ateliere de lectură și de a-și dezvolta atenția, vocabularul, imaginația și mai ales motivația pentru învățare.

Programul contribuie la dezvoltarea literației și a unor obiceiuri de lectură care favorizează procesul de învățare și de alfabetizare funcțională, în special pentru copiii din familiile defavorizate și izolate cultural, se menţionează într-un comunicat de presă emis de Ministerul Culturii.

„Înlăturăm barierele din calea educației, ajutând preșcolarii să acceseze modalități moderne de educație, indiferent de mediul din care provin. Mulți copii nu învață din cauza sărăciei, discriminării, sau accesului redus la mijloace de învățare. Acești copii părăsesc școala înainte de a dobândi abilitățile și cunoștințele de bază necesare pentru a prospera în societate. Astfel de proiecte îi vor apropia de școală și vor da startul esențial în viață”, a declarat Sorin Mihai Cîmpeanu, Ministrul Educației și Cercetării.

Obiectivul proiectului este ca, în următorii cinci ani, toate grădinițele publice din România să devină Grădinițe Bibliotecă, adevărate insule de lectură și cultură pentru copii.

Pentru ca o grădiniță să primească acest statut, directorul acesteia va dezvolta și va implementa, alături de echipa sa de profesori de învățământ preșcolar, un plan anual de lectură dedicat copiilor, cu sesiuni săptămânale de lectură, cu invitați care să le citească celor mici.

Suntem încântați că facem parte din astfel de proiecte care se adresează viitorului României. Educația timpurie este cheia unei societăți educate, care își valorifică în mod corespunzător resursele. Fără cultură ne pierdem identitatea, valorile și nu evoluăm cu adevărat vreodată, a declarat Bogdan Gheorghiu, Ministrul Culturii.

OvidiuRo va oferi cadrelor didactice sesiuni de formare centrate pe literație, punând accent pe modalitatea de a le citi copiilor, de a le capta atenția și de a le stimula curiozitatea.

Grădinițele vor fi dotate cu un important fond de carte tipărită și în format digital, iar copiii vor primi cărți pentru acasă, pentru a încuraja lectura în familie.

„Imaginați-vă grădinița, din orice loc din România, ca un portal spre universul cunoașterii umane, cu insule de lectură și cultură, cu spații luminoase și confortabile, cu cele mai bune cărți pentru copii, cu adulți și copii care descifrează împreună tainele cărților și înțeleg lumea din jurul lor, de la teiul din curte până la cerul înstelat”.

„Vrem să ne asigurăm că fiecare copil, în prima zi de școală, va cunoaște cel puțin 100 de povești, având astfel premisele necesare învățării citit-scrisului și o fundație solidă pentru succesul în viață”, a declarat Maria Gheorghiu, Președinte – Asociația OvidiuRo.

Programul este înscris sub egida Proiectului „România Educată”, derulat de Administrația Prezidențială.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus