Stiri de ultima ora

113 ani de la naşterea lui Mihail Sebastian, scriitorul care a stârnit numeroase polemici. Google îl celebrează printr-un doodle special

113 ani de la naşterea lui Mihail Sebastian, scriitorul care a stârnit numeroase polemici. Google îl celebrează printr-un doodle special
Cultura
Duminică se împlinesc 113 ani de la naşterea scriitorului Mihail Sebastian, ocazie marcată şi de Google printr-un doodle special. Sebastian a jucat varii roluri sociale: de fiu mijlociu al familiei evreieşti Hechter, discipol al lui Nae Ionescu, prieten al lui Mircea Eliade, autor al disputatului roman „De două mii de ani“, apărător al extremei drepte şi susţinător al comuniştilor.

 La începutul anilor ’30, când avea vreo 25 de ani, mai curând din pricina stimei pentru filosoful Nae Ionescu decât din convingeri politice, Sebastian a redactat editoriale pentru „Cuvântul“, ziar de orientare legionară. În acelaşi timp, scria romanul „De două mii de ani“, despre prigonirea comunităţii evreieşti din România, carte care nu i-a mulţumit nici pe evrei, nici pe legionari, nici pe comunişti. În 1944, spre nedumerirea multora, Sebastian a publicat şi în ziarul de stânga „România liberă“. Volumul „De două mii de ani“ a fost tradus la una dintre marile edituri ale lumii: Penguin Books din Marea Britanie, în colecţia „Penguin Modern Classics“, din care mai fac parte doar doi autori români, Emil Cioran şi Eugen Ionescu. Vocea naratorului din „De două mii de ani“, spun unii scriitori şi critici literari, e similară cu aceea a lui Sebastian din jurnalul ţinut între 1935 şi 1944. Prima ediţie a cărţii de memorii a apărut în 1996, la Editura Humanitas, după ce fratele cel mic al autorului a acceptat să facă public manuscrisul. În „Jurnal“, Sebastian a strâns impresii despre personalităţi culturale interbelice, precum şi despre evenimente ca Holocaustul românesc şi cel de-al Doilea Război Mondial. 

„Din tot ce am scris eu, cartea asta va rămâne”

Sebastian a publicat romanul „De două mii de ani”  în 1934 la Editura Naţionala-Ciornei din Bucureşti, cu o prefaţă semnată de Nae Ionescu – când a primit-o de la mentorul lui, nu se aştepta să citească un text antisemit, însă, pentru că deja anunţase apariţia volumului prefaţat de acesta, a păstrat-o, în pofida dezamăgirii. Aşa a fost tipărită o carte despre problemele evreilor din perioadele antisemite cu un preambul care îi condamna. După ce romanul lui a fost criticat de intelectuali evrei, precum şi de susţinători ai Mişcării Legionare, Sebastian şi-a spus ofurile în cartea „Cum am devenit huligan“, în 1935. „Din tot ce s-a scris (n.r. – despre carte), numai câteva articole au plecat de la obiectivele cărţii. Restul, un întreg dosar, au vorbit despre democraţie, comunism, ortodoxie creştină, fascism, revoluţie corporatistă“. 

În mai 1936, Sebastian a recitit capitole din „De două mii de ani“ şi, lăsând la o parte nişte pasaje care i se păreau să aibă „un prea accentuat aer de evreu“, a considerat-o o carte excecpţională, cum a notat în jurnal: „Aş fi foarte bucuros să retipăresc într-o zi cartea asta, fără prefaţa lui Nae şi fără nicio explicaţie din partea mea. Nu încape îndoială că, din tot ce am scris eu, cartea asta va rămâne“.

Iubirea pentru Leny Caler

Actriţa şi cântăreaţa Leny Caler ocupă un loc aparte în jurnal, autorul fiind îndrăgostit de ea o bună bucată de vreme. Într-o zi, cei doi s-au plimbat atunci prin parcul Cişmigiu, iar la câteva zile şi-au mărturisit iubirea. El ar fi vrut să fie precaut, însă ea nu renunţa. „Nu-mi explic interesul ei pentru mine“, a notat Sebastian în jurnal, pe 23 aprilie 1935: „E atât de frumoasă – sunt atât de prost îmbrăcat eu, atât de stângaci“. 

În aprilie 1936 scriitorul a făcut primele însemnări despre piesa „Jocul de-a vacanţa“ şi dacă iniţial şi-a propus să construiască rolul principal pentru Leny, apoi s-a răzgândit: „Cu Leny nu se poate face nimic. Indiferenţa ei este neglijentă, distrată, jignitoare până şi prin lipsa de politeţă sau de amiciţie. Cred că altcineva ar fi simulat măcar un oarecare interes. Ea nu şi-a dat nici atâta oboseală. Vizita de aseară în cabina ei la teatru m-a dezgustat“. 

 Ieri n-am mai fost la cursul lui Nae. A început să mă plictisească. - Mihail Sebastian, în „Jurnal”, martie 1936 

Nae Ionescu - admiraţie şi distanţare 

În 1926, după ce Sebastian şi-a susţinut teza de Bacalaureat, filosoful şi jurnalistul brăilean Nae Ionescu, şeful comisiei, care i-a apreciat lucrarea, i-a propus să scrie pentru ziarul „Cuvântul“. În anul acela, Nae Ionescu, atunci în vârstă de 36 de ani, preluase funcţia de redactor-şef al publicaţiei. iar doi ani mai târziu a devenit proprietarul ei. Sebastian s-a mutat la Bucureşti, unde a urmat cursurile Facultăţii de Drept şi a redactat articole pentru „Cuvântul“. Era perioada în care Legiunea Arhanghelului Mihail, numită şi Mişcarea Legionară, îşi făcea cunoscută ideologia politică fascistă şi promova naţionalismul şi ortodoxismul. Legionarii erau antisemiţi, anticomunişti şi luptau, suţineau ei, împotriva masonilor. 

România rămăsese fără rege, iar după moartea lui Ferdinand I ţara a fost condusă de un Consiliu de Regenţă, în numele regelui minor Mihai I, fiul lui Carol al II-lea. Cel din urmă a revenit în ţară şi a preluat conducerea în 1930, când Sebastian încă scria pentru „Cuvântul“. Ziarul lui Nae Ionescu a publicat atunci mai multe articole care-l elogiau pe Carol al II-lea, iar Sebastian a rămas alături de şeful lui, pe care-l admira nespus. Situaţia nu s-a schimbat nici după ce Ionescu a susţinut violenta Mişcare Legionară, care-şi întemeiase, în scopuri electorale, un partid numit „Garda de Fier“. Între timp, Sebastian (foto: dreapta) l-a rugat pe Nae Ionescu să-i scrie prefaţa pentru romanul „De două mii de ani“, de care s-a apucat când îşi pregătea teza de doctorat la Paris, în 1931 – n-a izbutit s-o ducă la capăt şi s-a întors în ţară.

Legătura lui Sebastian cu Nae Ionescu avea să pălească ani mai târziu. „Lecţia de ieri a lui Nae a fost sufocantă. Gardism de fier pur şi simplu – fără nuanţe, fără complicaţii, fără scuze“, a notat scriitorul în martie 1935. Nici un mai târziu nu şi-a regăsit admiraţia pentru filosoful trăirist: „Ieri n-am mai fost la cursul lui Nae. A început să mă plictisească“, a însemnat în martie 1936, „Ultimele lecţii au fost reeditări, destul de enervante prin facilitatea lor politică, reeditări ale lecţiilor de anul trecut“. În acei ani, Nae Ionescu ţinea cursuri de logică a colectivelor şi despre probleme de metafizică la Universitatea din Bucureşti.

Sebastian a rememorat şi o călătorie cu trenul cu mentorul lui, de la Brăila la Bucureşti. I se părea că Nae Ionescu vorbea ca un „şmecher“ despre cum l-a pus la punct pe mareşalul Averescu şi despre cum l-a dus de nas pe istoricul şi omul politic George Brătianu. „I-am pus cu curul pe gheaţă“, a exclamat Ionescu, iar Sebastian s-a gândit atunci că preferă să-l vadă doar în sala de curs. În 1940, la mijlocul lunii martie, când filosoful a murit, Sebastian a plâns necontenit: „Se duce cu el o întreagă perioadă din viaţa mea, acum – acum de abea – definitiv închisă“. Regreta că povăţuitorul lui nu avusese succesul altora şi că la cei 49 de ani plecase de pe lume neîmplinit şi învins: „Mi-e atât de drag tocmai pentru că a avut aşa de puţin noroc“.

„Universul a devenit deodată mai sărac“

Pe 29 mai 1945, în jurul orei 15.00, Mihail Sebastian a fost lovit de un camion pe Bulevardul Regina Maria din Bucureşti şi a murit la vârsta de 37 de ani. În presa vremii, după accident, s-au publicat nenumărate articole despre el. „Universul a devenit deodată mai sărac. Din atmosfera vieţii noastre culturale s-a desprins o vibraţie“, a redactat prozatorul Ion Biberi în ziarul „Victoria“ de pe 31 mai. Criticul literar Petru Comarnescu a scris în ziarul „Timpul“ din 1 iunie: „Făcând parte dintr-o generaţie măcinată de ideologii care au dus-o la pierzanie, el ar fi fost printre puţinii s-o răscumpere prin creaţii temeinice“.
adevarul.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus