Stiri de ultima ora

Transmisia manuală rămâne importantă pentru clienții Porsche

Transmisia manuală rămâne importantă pentru clienții Porsche
Auto
Nu este de mirare că noul Porsche 911 GT3 a primit o transmisie manuală alături de spectaculosul PDK. Încă există o piață pentru așa ceva, iar clienții care vor să se bucure la maximum de mașina lor, aleg întotdeuna o cutie manuală.

Până și oficialii din Stuttgart s-au mirat de cererea pe care au avut-o modelele 911 GT3 echipate cu transmisie manuală, odată cu reintroducerea ei în gamă în 2017. Nemții chiar au pariat pe acest rezultat în interiorul companiei. “Am pierdut mai multe sticle de vin după ce am aflat rezultatele”, spune un oficial al companiei. La nivel global, circa 30% din cumpărători aleg clasica manuală în favoarea transmisiei PDK cu dublu ambreiaj.

Este un rezultat interesant, dat fiind faptul că întreaga gamă Porsche echipată cu transmisie manuală ocupă doar 20-25% din totalul de vânzări al mărcii. Previziunile pentru vânzările noii generații anunță o cotă de 40% în favoarea celor care preferă cele trei pedale.

Mai interesant este faptul că tocmai în America, cunoscutul tărâm al cutiei automate, peste 70% din clienți au ales versiunea cu transmisie manuală. Se pare că doar entuziaștii care își scot regulat mașina pe circuit au ales transmisia PDK. Să nu uităm că performanțele celor două versiuni diferă substanțial, iar cele manuale se bazează pe experiența și îndemânarea șoferului.

Tocmai aceasta este și explicația pentru care atât de mulți șoferi de Porsche 911 GT3 aleg transmisia manuală. Reprezintă conexiunea perfectă pe care o poate avea conducătorul cu extraordinarul propulsor aspirat care trece de 9000 rpm, iar majoritatea preferă să se bucure de această performanță în afara circuitului, unde nu urmăresc secundele unui tur perfect.

Totuși, dacă vă interesează în mod expres performanțele noului GT3, trebuie șă știți că versiunea manuală accelerează până la 100 km/h în 3,7 secunde, în timp ce versiunea echipată cu PDK realiează același sprint în 3,2 secunde. Să nu uităm că mașina echipată cu transmisie automată a reușit incredibila performanță de a parcurge vestitul circuit de la Nurburgring în mai puțin de șapte minute.
auto-bild

Articole similare :
comments powered by Disqus