Stiri de ultima ora

Subaru a evitat impactul COVID-19, pentru moment: vânzările au crescut ușor, iar profitul a urcat cu 15% în anul fiscal 2019

Subaru a evitat impactul COVID-19, pentru moment: vânzările au crescut ușor, iar profitul a urcat cu 15% în anul fiscal 2019
Auto
Subaru a evitat impactul COVID-19, pentru moment: vânzările au crescut ușor, iar profitul a urcat cu 15% în anul fiscal 2019

Publicat Luni, 18.05.2020 de Paul Cosma

Subaru a anunțat că vânzările au crescut ușor, iar profitul a urcat cu 15% în anul fiscal ce s-a încheiat în martie 2020. Constructorul a observat un “impact limitat” al crizei COVID-19, dar se așteaptă ca vânzările să fie puternic afectate în 2020.

Subaru a raportat rezultatele financiare pentru anul fiscal 2019-2020, finalizat în luna martie. Constructorul a obținut un profit peste așteptările analiștilor, de aproximativ 2 miliarde de dolari.

Profitul a fost cu 15.7% mai mare față de anul anterior, iar japonezii au spus că, deocamdată, pandemia de coronavirus a avut un “impact limitat” asupra bilanțului financiar ce a fost încheiat în martie 2020.

În această perioadă, Subaru a reușit o creștere de 3% a vânzărilor globale, de puțin peste un milion de vehicule. În ciuda veștilor bune, constructorul spune că impactul COVID-19 este inevitabil, iar vânzările vor fi puternic afectate în 2020.

“Deși am repornit producția în această lună, avem un singur schimb în Japonia, iar ritmul din Statele Unite a scăzut semnificativ. Există foarte multă incertitudine legată de acest virus,” a spus șeful Subaru, Tomomi Nakamura.

Constructorul spune că producția din SUA va ajunge la 5.000 de unități în mai, față de cele 40.000 de exemplare din aceeași perioadă a anului trecut. Per total, Subaru se așteaptă la pierderi de producție de 150.000 de mașini.
automarket.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus