Stiri de ultima ora

Stellantis va lansa utilitare alimentate cu hidrogen sub brandurile Peugeot, Citroen și Opel

Stellantis va lansa utilitare alimentate cu hidrogen sub brandurile Peugeot, Citroen și Opel
Auto
Stellantis pregătește o utilitară electrică alimentată cu hidrogen, care va dispune și de un pachet de baterii, aceasta urmând să fie lansată până la sfârșitul anului sub brandurile Peugeot, Citroen și Opel.

Grupul Stellantis propune o soluție pentru clienții care-și doresc vehicule electrice , dar care se tem de timpii mari de încărcare a bateriei. 

Compania vrea să lanseze un vehicul comercial ușor cu un sistem de propulsie hibrid , de tipul hidrogen plus baterii, care să ofere o autonomie de 400 de kilometri și încărcare în 3 minute. 

Acest sistem de propulsie ar putea să fie lansat ulterior și pe autoturisme, potrivit reprezentanților companiei. Soluția gândită de Stellantis presupune amplasarea rezervoarelor de hidrogen în locul bateriilor standard și o baterie mai mică (de la sistemul PHEV) care poate fi încărcată la priză. 

Rularea pe distanțe lungi este asigurată de hidrogen. Dacă nu există o stație de alimentare, mașina poate să folosească autonomia de circa 50 de kilometri pe care o oferă bateriile. 

Potrivit Stellantis, 83% din clienți conduc sub 200 de kilometri pe zi, o distanță mai mare de 300 km într-o singură zi fiind acoperită doar ocazional. 
automarket.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus