Stiri de ultima ora

În detaliu: acesta este cel mai rapid tractor din lume, JCB Fastrac Two (VIDEO)

În detaliu: acesta este cel mai rapid tractor din lume, JCB Fastrac Two (VIDEO)
Auto
Pe 23 Octombrie 2019, tractorul din imagine a stabilit un nou record de viteză: 217,5 km/h. JCB Fastrac Two a fost condus de către legendarul pilot moto Guy Martin pe pista aeroportului Elvington din Marea Britanie, iar viteza maximă înregistrată a fost de 247,4 km/h.

JCB Fastrac este cunoscut în lumea tractoarelor ca fiind unul rapid, însă monstrul din imaginile de mai sus și din clipul de mai jos nu prea mai au nicio legătură cu ceea ce primește un fermier atunci când comandă Fastrac.

Schimbarea cea mai importantă s-a produs, firește, sub capotă, acolo unde dieselul L6 de 7,2 litri Dieselmax a fost dopat pentru performanță: turbosuflanta poate urca până la 5,0 bari, și este susținută de un compresor electric atunci când se află la turații mici. Pentru răcire, folosește injecție de apă și rezervoare speciale (de gheață) pentru a reduce temperatura gazelor de admisie cu circa 50 de grade Celsius.

Rezultatul? 1.030 de cai-putere (la 3.150 rpm) și un cuplu motor de peste 2.500 de Newtoni-metru, capabili să împingă acest Fastrac special acolo unde niciun alt Fastrac (sau tractor) nu a mai ajuns.

Sigur, lista de modificări aduse acestui tractor deosebit este mult mai lungă, și a fost detaliată în testul special de Crăciun al celor de la Autocar, din clipul de mai jos. Tot aici veți putea să-l și auziți în deplinătatea turațiilor, dar să îl și vedeți în plin avânt pe circuit.

Ce ne mai dorim acum este să vedem un drag race între cele mai cool două utilaje mari din acest an: JCB Fastrack și Thor, camionul cu 4.000 de cai-putere .
auto-bild

Articole similare :
comments powered by Disqus