Stiri de ultima ora

Ford Mustang, cu motor de 2.3 litri turbo, eliminat de pe piața europeană, inclusiv din România

Ford Mustang, cu motor de 2.3 litri turbo, eliminat de pe piața europeană, inclusiv din România
Auto
Ford Mustang EcoBoost, adică versiunea echipată cu motor de 2.3 litri turbo, a fost eliminat din Europa. Modelul a fost scos din oferta mai multor țări, inclusiv România.

Ford Mustang este una dintre cele mai celebre mașini din industria auto americană. La finalul anului 2013, constructorul din Dearborn a prezentat lumii întregi cea de-a șasea generație, prima comercializată la nivel global.

De asemenea, o altă noutate a fost unitatea de 2.3 litri turbo , cu patru cilindri, pe care a primit-o în premieră. Decizia a fost luată pentru a face Mustangul mai accesibil, dar și mai potrivit pentru piețe precum cea europeană.

Idila dintre Mustang și propulsorul EcoBoost (care a echipat vechiul Focus RS și actualul Focus ST, dar cu mai puțină putere) pare că s-a sfârșit. Cel puțin în Europa, acolo unde Mustang EcoBoost tocmai a fost eliminat din oferta aferentă mai multor țări.

Acest model nu mai apare pe site-urile oficiale din Germania, Spania, Italia, Franța și nici pe site-ul oficial Ford România.

Imediat după ce informația a apărut pe internet, un purtător de cuvânt al brand-ului din Dearborn a confirmat pentru Autocar că "Gama actuală Mustang include doar versiunea V8, reflectând preferințele clienților și cererea redusă pentru varianta cu motor de 2.3 litri: circa 15% din vânzări."
automarket.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus