Stiri de ultima ora

Citroen prezintă noul e-Berlingo: motor electric de 136 de cai putere și autonomie de până la 280 de kilometri

Citroen prezintă noul e-Berlingo: motor electric de 136 de cai putere și autonomie de până la 280 de kilometri
Auto
Citroen prezintă noul e-Berlingo: motor electric de 136 de cai putere și autonomie de până la 280 de kilometri

de Paul Cosma Marti, 23.02.2021

Citroen a prezentat noul e-Berlingo, versiunea electrică a utilitarei sale, care are un motor de 136 de cai putere și o autonomie maximă de 280 de kilometri.

După Peugeot e-Partner, o nouă utilitară electrică își face apariția în portofoliul Stellantis. La fel ca e-Partner, Citroen e-Berlingo este dezvoltat pe platforma EMP2 și oferă două variante de caroserie: Medium (4.4 metri) sau XL (4.75 metri). În cazul Peugeot, variantele sunt denumite Standard și Long, dar dimensiunile sunt similare.

e-Berlingo este încă un pas făcut de francezi în direcția electrificării gamei de modele până în 2025. 

Utilitara Citroen beneficiază de același motor electric de 136 de cai putere și 260 Nm și o baterie de 50 kWh. Autonomia maximă este de 280 de kilometri. 

Sunt disponibile trei moduri de rulare, la fel ca la e-Partner: Normal, Eco și Power. În modul Eco, e-Berlingo folosește doar 60% din puterea motorului electric, cu 80% în modul Normal. 

Pentru optimizarea autonomiei , utilitara are un sistem de recuperare a energiei în momentele de frânare sau decelare.

Încărcarea poate fi realizată la stații cu o putere de până la 100 kW.

În această situație, bateria se încarcă până la 80% în 30 de minute. Dacă se utilizează o stație de 22 kW, încărcarea completă a bateriei durează 5 ore. 

Citroen anunță că primele unități e-Berlingo vor fi disponibile începând cu ultimul trimestru din 2021. 
automarket.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus