Stiri de ultima ora

Bottas și Hamilton, cei mai rapizi în atrenamentele de Formula 1 de la Silverstone

Bottas și Hamilton, cei mai rapizi în atrenamentele de Formula 1 de la Silverstone
Auto
Valtteri Bottas și Lewis Hamilton au stabilit cei mai buni timpi în antrenamentele de vineri din cadrul Marelui Premiu al Marii Britanii, în care Nico Hulkenberg îl înlocuiește din nou pe Sergio Perez la Racing Point.

Mercedes își continuă fără emoții dominația în Formula 1 și în cadrul celui de-al doilea Mare Premiu desfășurat pe circuitul de la Silverstone în tot atâtea săptămâni, pe baza rezultatelor obținute în antrenamente.

În prima sesiune, cel mai bun timp a fost stabilit de Valtteri Bottas, care a fost cronometrat cu 1: 26.166 la o zi după ce și-a prelungit contractul cu Mercedes pentru 2021.

Finlandezul l-a surclasat astfel pe coechipierul său Lewis Hamilton, în timp ce următoarea poziție a fost ocupată de Max Verstappen.

Nico Hulkenberg a ocupat locul patru pentru Racing Point ca înlocuitor pentru Sergio Perez, care a fost testat din nou pozitiv pentru Covid-19.

Charles Leclerc a smuls un loc patru Scuderia Ferrari în fața lui Alexander Albon de la Red Bull și a coechipierului său, Sebastian Vettel, în timp ce top 10 a fost completat de Daniil Kvyat (AlphaTauri) și Esteban Ocon (Renault). 

În a doua sesiune a fost rândul lui Hamilton să ocupe poziția fruntașă după ce a fost cronometrat cu 1:25.606, în timp ce Bottas a fost al doilea la mai puțin de două zecimi în spate.

Daniel Ricciardo a încheiat ziua pe locul trei pentru Renault și a fost urmat de Verstappen, în timp ce Stroll și-a adjudecat locul 5 pentru Racing Point în fața lui Hulkenberg.

Leclerc și-a trecut în cont locul 7 pentru Ferrari în detrimentul celor doi piloți de la McLaren (Lando Norris și Carlos Sainz), în timp ce top 10 a fost completat de Ocon. 

Calificările pentru Marele Premiu al Marii Britanii vor avea loc sâmbătă la ora 16:00, în timp ce cursă este programată duminică la ora 16:10.
automarket.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus