Stiri de ultima ora

Bentley Flying Spur Hybrid debutează cu 544 CP și 40 de kilometri autonomie electrică

Bentley Flying Spur Hybrid debutează cu 544 CP și 40 de kilometri autonomie electrică
Auto
Bentley a lansat cel de-al doilea model plug-in hybrid din istoria mărcii. Este vorba despre noul Flying Spur Hybrid, o limuzină de lux care îmbină rafinamentul unui Bentley cu un sistem de propulsie prietenos cu mediul înconjurător.

Britanicii de la Bentley s-au angajat să fie o companie sustenabilă și fac pași importanți spre electrificarea portofoliului de modele. Primul model, de serie, electrificat din istoria mărcii a fost Bentayga Hibrid , iar acum a venit momentul să facem cunoștință cu cel de-al doilea.

Este vorba despre Flying Spur Hybrid, o limuzină de lux care combină rafinamentul oferit de un Bentley cu un sistem de propulsie prietenos cu mediul înconjurător. Constructorul din Crewe îl descrie ca fiind cel mai eficient model al său de până acum.

Noul Flying Spur Hybrid ascunde sub capotă un motor V6 de 2.9 litri care dezvoltă 416 CP și 550 Nm cuplu. Agregatul termic este asistat de o unitate electrică, capabilă la rândul ei de 136 CP și 400 Nm. Puterea totală a ansamblului este de 544 CP și 750 Nm, cu 96 CP mai mult decât oferă Bentayga Hybrid.

În aceste condiții, limuzina atinge 100 km/h în 4.3 secunde și are o viteză maximă de 285 km/h.

40 DE KILOMETRI AUTONOMIE ELECTRICĂ

Mulțumită unui acumulator de 14.1 kWh, Bentley Flying Spur Hybrid poate parcurge până la 40 de kilometri în modul full electric (WLTP).

Autonomia combinată, susțin britanicii, trece de 700 de kilometri.

O încărcare completă durează două ore și jumătate. Odată cu mașina, clienții primesc toate cablurile necesare încărcării și un wallbox inscripționat cu emblema Bentley.

Din punct de vedere estetic, noul Flying Spur Hybrid nu este foarte diferit de celelalte versiuni. Singurele detalii care îl dau de gol sunt emblemele Hybrid de pe aripile față și priza de încărcare poziționată pe aripa stânga-spate.

Paleta de culori include 60 de nuanțe, iar jantele cu diametrul de 20 de inch sunt standard. Cele de 21 și 22 de inch, semnate de Mulliner, sunt incluse pe lista de dotări opționale, alături de ornamentul iluminat de pe capotă sau pachetul Blackline (înlocuiește ornamentele cromate cu unele negre).

La interior, și-au făcut apariția câteva butoane specifice unui vehicul electrificat. Totodată, instrumentarul de bord digital și sistemul multimedia au o grafică nouă și oferă informații cu privire la încărcare, starea sistemului de propulsie sau la autonomia disponibilă.
automarket.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus