Stiri de ultima ora

Aventour la feminin, a doua zi: Mica Elveție de la Zărnești și un curcubeu în Piața Mare din Sibiu

Aventour la feminin, a doua zi: Mica Elveție de la Zărnești și un curcubeu în Piața Mare din Sibiu
Auto
Aventour la feminin, a doua zi: Mica Elveție de la Zărnești și un curcubeu în Piața Mare din Sibiu

de Bogdan Mirică Joi, 10.06.2021

A doua zi din #Aventour la feminin a fost plină de momente memorabile. Am urcat pe drumuri neasfaltate la Plaiul Foii și ne-am bucurat de o ploaie cu soare și un curcubeu în Piața Mare de la SIbiu.

Am plecat pe un soare arzător de la Wolkendorf Hotel, undeva pe lângă Brașov, unde am încercat să încărcăm fără prea mare succes mașinile electrice . Noroc cu niște băieți săritori care au tras cablurile pe geam.

MICA ELVEȚIE DE LA ZĂRNEȘTI

Am avut însă suficientă energie pentru a cutreiera una dintre cele mai frumoase zone din România. Aș îndrăzni să spun că e un fel de Mica Elveție, dar numele a fost folosit deja de un restaurant. După ce te strecori pe străzile înguste din Zărnești, drumul se revarsă într-o poiană străjuită de creste muntoase.

Încă albite de zăpadă, pentru că vara vine probabil cu un tren Regio și, inevitabil, are întârziere.

Noul EQA de la Mercedes EQ, surprinzătorul Skoda Enyaq, pedantul Audi Q5 Sportback, portocala mecanică Renault Arkana și japonezul Mazda CX-30 s-au încolonat ordonat, ca un șir de furnici tocmai ieșit din mușuroi. Ne-am încolăcit împreună pe viraje, am însoțit cursul apei și am căscat ochii după dronele ridicate de echipa noastră de filmare: The Brothers M.

A fost o gură de aer proaspăt. La propriu. Aveam nevoie, mai ales după o provocare trăită la maxim de fetele noastre. 

„CAUTĂ ACUL ÎN CARUL CU FÂN” BY SEPHORA ROMÂNIA

Sânziana Negru, Cristina Andrei, Laura Giurcanu, Bianca Giurcanu, Ioana Grama, Sorina Brumariu, Prăjiturela și Iulia Ionescu au avut de trecut o probă de agilitate, dar și de intuiție. Cu ajutorul partenerilor de la Sephora România, le-am dat de lucru fetelor. Le-am pus să scotocească în toate mașinile. Fiecare în mașina ei, bineînțeles. Au avut la dispoziție doar 3 minute pentru a descoperi 14 produse cosmetice în miniatură, furnizate în mare complicitate de Sephora.

Le-au căutat prin torpedou, prin portbagaj, pe sub scaune și chiar la parasolar. Într-un final, în mai puțin de 3 minute, Prăjiturela și Iulia Ionescu au câștigat proba și au adjudecat maximum de puncte.

ENERGIE LA CUTIE. BY DAVIDOFF CAFFE

Și pentru că s-au descurcat foarte bine și toate cele opt fete au reușit să descopere cele 14 miniaturi ascunse în mașină, am avut premii pentru toată lumea.

Prietenii de la Davidoff au avut grijă să ne umple portbagajele generoase cu cafea bună, baterii și multă voie bună.

ENERGIE RENOVATIO CHIAR ȘI LA DEALERI

Prânzul aproape că ne-a prins în Brașov, gustând din energia bună a prietenilor de la Renovatio. Care nu doar că oferă prize rapide în parcările marilor supermaketuri, dar și în parcările celor mai importanți dealeri.

Spre exemplu, astăzi, ne-au făcut loc la priza lor, furnizată tot de Renovatio. Am pus acolo la încărcat nu doar Skoda Enyaq, care s-a simțit ca acasă, dar și noul EQA de la Mercedes. Pentru că energia bună nu ține cont de marcă.

Cu bateriile bine aprovizionate am plecat spre Sibiu. Am salutat militărește un convoi care se întorcea de la cel mai amplu exercițiu armat al NATO din Europa de Est și apoi ne-am continuat drumul către punctul culminant al zilei: Piața Mare din Sibiu.

SOARE CU PLOAIE SAU PLOAIE CU SOARE?

Soare, copii care abia învățau să meargă în picioare, biciclete și 43678 de porumbei. Un peisaj feeric în orașul care ne-a primit mereu cu brațele deschise. Tocmai căldura pe care am simțit-o aici de fiecare dată ne-a făcut să privim contrariați norii suri de furtună. N-am crezut până când torențiala nu ne-a împrăștiat ca potârnichile. Dar totul a fost regizat. Nu știu, probabil un Marco Zeffirelli îndrăgostit de mașinile astea abia lansate în România, a dat curaj fetelor, care au dansat în ploaie. În ploaie cu soare. În soare cu ploaie.

La un moment dat nu mai înțelegeam nimic din nehotărârea cerului. Cert e că duppă aceste averse indecise, Piața Mare, cu tot cu cele cinci mașini, a fost îmbrățișată de un curcubeu miraculos. A fost mântuirea pe care o așteptam. Dar să nu ne pierdem în metafore și clieșșe. Haideți mai bine să vedem ce părere au avut fetele despre mașinile conduse astăzi.

SÂNZIANA NEGRU ȘI CRISTINA ANDREI ÎN RENAULT ARKANA

Ne-a plăcut Renault Arkana în primul rând pentru sistemul multimedia ușor de utilizat. Ne-am conectat imediat cu telefonul și am reușit să accesăm cu ușurință serviciile online. În al doilea rând, am ales modul Sport și am fost plăcut impresionate de cât de repede accelerează. O mașină puternică și silențioasă, cu un display intuitiv. Scaunele reglabile electric și portbagajul mare sunt alte două atuuri ale acestui prim SUV hybrid Renault.

IOANA GRAMA ȘI SORINA BRUMARIU ÎN AUDI Q5 SPORTBACK

Audi Q5 Sportback hybrid e mașina în care ne-am simțit mereu în siguranță și puternice în același timp.

Încăpătoare, comfortabilă și foarte frumoasă, din punctul nostru de vedere. Nu se putea întâmpla altfel: ne-a cucerit rapid.

LAURA GIURCANU ȘI BIANA GIURCANU ÎN SKODA ENYAQ

Prima mea experiență cu o mașină electrică a fost exceptională, pentru că m-am întâlnit cu Skoda Enyak. M-au impresionat portbagajul spațios, tehnologia inovativă si spațiul interior generos. A fost foarte placută la condus și ne-am simțit în siguranță deplină. The future is electric indeed.

PRĂJITURELA ȘI IULIA IONESCU ÎN MERCEDES EQA

Abia am așteptat să conducem această mașină. Un model full electric, care ne-a cucerit de când am apăsat butonul de start. Este extrem de silențioasă și ascultătoare. Ne-au impresionat cele doua display-uri și meniul. Ne-a surprins, însă, atunci când ne-am așteptat mai puțin. Am fost foarte atentă la gropile de pe drum și nu ne-a lăsat să depășim marcajul benzilor atunci când traiectoria devia. Ne-a placut mai mult decât ne-am așteptat. Ne-am simțit în siguranță. Nu este vorba doar despre brand și design, ci și despre inovație. Este cel mai mic model din gama EQ, dar nu trebuie subestimat. Am avut o oprire pentru încărcare și am fost uimite de cât de repede se încarcă la priza prietenilor de la Renovatio.

Aventour la feminin este un proiect dedicat exclusiv femeilor, desfășurat alături de 4 dintre cele mai noi mașini lansate în România
automarket.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus