Stiri de ultima ora

Vicepreședinte CE, după întâlnirea cu Ghinea: Discuţii constructive. Au fost făcute progrese

Vicepreședinte CE, după întâlnirea cu Ghinea:  Discuţii constructive. Au fost făcute progrese
Actualitate
Margrethe Vestager, vicepreşedinte al Comisiei Europene, a scris pe Twitter că a avut o întâlnire "constructivă" cu ministrul român al Fondurilor Europene, Cristian Ghinea , pe tema Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, asigurând că "au fost făcute progrese".

Ministrul Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a anunţat, după discuţia cu preşedintele Klaus Iohannis, că se are în vedere depunerea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă în 31 mai.

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) nu este "o jucărică politică" şi nu există varianta să fie respins la Bruxelles, a afirmat, marţi, preşedintele Klaus Iohannis.

"Până la sfârşitul lui mai vom avea un plan bine pus la punct, agreat cu Comisia Europeană, care atunci poate să fie depus. Termenul de sfârşit de aprilie nu a fost un termen ultimativ, a fost un termen orientativ", a arătat şeful statului, în cadrul unei conferinţe de presă, la Palatul Cotroceni.

El a apreciat că şansele de aprobare a planului sunt de "sută la sută".

"Vom avea un plan bun, bun pentru România, acceptat de Comisia Europeană şi-l vom pune în practică. Nu-i niciun semn de întrebare aici. Tot felul de poveşti vehiculate din partea opoziţiei sunt doar poveşti, fiindcă dumnealor sunt supăraţi că sunt în opoziţie, dar planul merge înainte", a spus şeful statului.

Iohannis a afirmat că negocierile legate de PNRR vor continua "până se ajunge la forma care va fi implementată".

"Nu-i ca la examenul de Bac, unde eşti admis sau respins. Este un plan naţional, nu e o jucărică politică. Acest Plan Naţional reflectă obiectivele României. Comisia are propriile pretenţii în ceea ce priveşte obiectivele, procedurile, proiectele de investiţii şi complicaţia care apare prin durata foarte scurtă în care trebuie implementat, însă nu există varianta ca acest Plan Naţional să fie respins. El poate fi negociat repede sau mai puţin repede. În final, el va exista şi va fi implementat. Este cert", a explicat Iohannis.

Totodată, şeful statului a afirmat că până în prezent o singură ţară a depus PNRR - Portugalia.

"Majoritatea statelor europene nu au finalizat pregătirea planurilor naţionale. Lucrează în continuare la ele, împreună cu Comisia, ceea ce facem şi noi, deci suntem în ceea ce se numeşte mainstream. Ca noi sunt absolut majoritatea statelor europene. Este o procedură complicată, pentru că niciodată până acum nu a existat o astfel de formă de finanţare şi de întocmire a unor planuri naţionale de revenire dintr-o criză gravă", a declarat Iohannis.

El a spus că vor exista discuţii pe această temă, zilele următoare. "Coaliţia funcţionează foarte bine", a apreciat şeful statului.

Întrebat de prestaţia ministrului Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, la negocierea proiectului PNRR la Bruxelles, Iohannis a răspuns: "A prezentat acolo fix ce a fost agreat la Guvern şi la coaliţie, deci nu a prezentat un plan propriu. A prezentat planul care a fost elaborat în mai multe luni de zile de două guverne şi de actuala coaliţie de guvernare".

Totodată, Iohannis a mai afirmat că "nemulţumirile unora sau altora sunt de înţeles, dar ele nu ajută cu nimic la rezolvarea problemei. Trebuie lucrat în continuare pe Plan"
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus