Stiri de ultima ora

Un an de educaţie pierdut. Ce reduceri salariale pot avea elevii trecuţi prin pandemie, în viitor

Un an de educaţie pierdut. Ce reduceri salariale pot avea elevii trecuţi prin pandemie, în viitor
Actualitate
Pandemia a fost un şoc pentru sistemul de învăţământ din ultimul secol. Peste 1,6 miliarde de copii şi-au pierdut timpul de instruire mai multe luni la rând, dacă nu chiar tot anul trecut, spune un raport făcut de UNICEF, UNESCO şi Banca Mondială.

Acelaşi document prevede că viitorii adulţi vor câştiga mai puţin din cauza blocajului educaţional.

Colegii de la Aleph News au studiat acest raport.

Pe lânga lipsa de informaţie pe care elevii au resimţit-o, acest colaps în care sistemul educaţional a intrat din cauza pandemiei îşi va pune amprenta şi asupra economiei. Pierderile evaluate de acest raport se ridică la sume de 10 trilioane de dolari. Această sumă priveşte veniturile viitoare ale copiilor afectaţi atunci când aceştia vor intra în câmpul muncii.

COVID-19 ar putea duce la o pierdere de 0,6 ani de şcolarizare, reducând anii efectivi de şcolarizare de bază, respectiv 7,9 ani la 7,3 ani. Elevii trecuţi prin pandemie se pot confrunta, de asemenea, cu o reducere de 872 $ a veniturilor anuale, echivalent cu 16.000 $ pe durata de viaţă profesională.

Poate exista o creştere de până la 50% a ponderii copiilor cu vârstă secundară inferioară care sunt sub nivelul minim de experienţă.

Chiar şi înaintea pandemiei de COVID-19, lumea se confrunta cu o criză a educaţiei. 53% dintre copiii din ţările cu venituri mici şi medii frecventau un sistem de învăţământ precar, înainte de izbucnirea pandemiei.

România se confruntă cu un grad ridicat de analfabetism funcţional. Începând din martie 2021, peste 168 de milioane de copii din întreaga lume au fost excluşi de orice formă de învăţare. Acest număr nu include copiii care au abandonat şcoala în totalitate.

Vezi mai multe articole din categoria social
www.mediafax.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus