Spitalul Județean Suceava anunță că nu mai internează pacienți cu Covid pentru că s-a defectat sistemul de încălzire al secției mobile
digi24.ro 24 Nov 2020 la ora 17:29 |

Actualitate
„Până la remedierea situaţiei, conducerea unităţii sanitare a decis să nu interneze pacienţi în cadrul unităţii mobile”, se mai arată în comunicatul SJU Suceava.
În aceste condiţii, conducerea unităţii sanitare, s-a întrunit în şedinţă operativă, în regim de urgenţă, ocazie în care a decis, pentru siguranţa pacienţilor, transferarea acestora în cadrul Secţiei de Boli Infecţioase şi iniţierea în regim de urgenţă a procedurilor de remediere a defecţiunii tehnice a instalaţiei de încălzire, fiind contactate structurile abilitate din cadrul C.O.S.U.
Urmare a demersurilor iniţiate de C.O.S.U., în cursul zilei de luni, 23 noiembrie, reprezentantul firmei producătoare a fost prezent la faţa locului şi a dat asigurări că problemele tehnice identificate sunt de fabricaţie şi urmează să fie remediate în cel mai scurt timp de firma producătoare.