Stiri de ultima ora

Sistemul national de planificare familiala, inca o poveste despre indolenta statului roman: "Medicii sunt bine pregatiti, dar nimeni nu ne baga in seama"

Sistemul national de planificare familiala, inca o poveste despre indolenta statului roman: Medicii sunt bine pregatiti, dar nimeni nu ne baga in seama
Actualitate
Au acceptat mai usor prin faptul ca au vazut imediat beneficiile. Veneau din mediul rural unde munceau mult, nu isi castigau singure existenta, erau supuse presiunilor sotilor abuzivi. Veneau cu sfintenie sa-si ia pilulele contraceptive sau sa-si faca contraceptivul injectabil. Veneau sa spuna ca doresc intreruperea contraceptiei ca sa aiba o sarcina. Dupa ce nasteau, isi reluau contraceptia."Capitolul IV - Dezvoltarea reteleiDesi se creasera specialistii si cabinete de planificare familiala, lipsa veniturilor le impiedica pe femeile din zona rurala sa isi permita contraceptivele, care costau pe atunci sub 10 lei."La inceput nu aveam cum sa distribuim gratuit contraceptive, numai contracost. A existat o derogare prin care spitalele achizitionau contraceptive si le distribuiam contracost prin cabinetele de planificare.Evident, costul unei folii era mai mic decat la farmacie, dar, s-a vazut in timp, in urma studiilor efectuate si a presiunilor facute de SECS, ca erau unele femei care nu isi permiteau nici folia cea mai ieftina de contraceptiv, la acea vreme intre 5 si 7 lei. Atunci, Minsterul Sanatatii a inceput sa distribuie contraceptive gratuit prin reteaua cabinetelor de planificare familiala.La inceput a fost o incercare modesta, se distribuia un singur tip de contraceptiv. Dar a inceput sa creasca numarul de femei care au accesat serviciile de planificare familiala.Au fost create niste criterii care au ramas neschimbate pana in zilele noastre: elevii, studentii si persoanele somere beneficiaza de contraceptive, toate femeile care fac o intrerupere de sarcina intr-o unitate de stat, femeile care declara in fata medicului ca nu au venituri, toate femeile din mediul rural."Sistemul a functionat pana la intrarea Romaniei in Uniunea Europeana, motorul fiind sprijinul financiar american si expertiza membrilor SECS. Prin efortul conjugat al acestor forte, Iuliana Baltes a reusit sa formeze aproximativ 5.000 de medici din mediul rural in planificarea familiala."La un moment dat, inainte de a intra in UE, a existat un sistem care a functionat foarte bine. Pe vremea aceea in Romania, nefiind in Uniunea Europeana, functiona si Agentia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internationala (USAID) care era un donator important si un partener al institutiilor guvernamentale.Cu spijinul banilor veniti de la USAID si prin formatorii creati de Ministerul Sanatatii si SECS, am inceput la randul nostru sa formam medicii de familie din rural. In sensul de a le oferi servicii de planificare familiala femeilor sanatoase pe care le aveau in comunitate. Femeile care aveau o problema de sanatate erau trimise la cabinetele de planificare.Am format, pe parcursul a doi sau trei ani, cam 5.000 de medici de familie din zonele indepartate sau defavorizate. Prin acest program le dadeam si lor contraceptive gratuite sa distribuie prin comunitati."Capitolul V - Reteta unui esecEvolutia sistemului national de planificare familiala a stagnat in momentul in care SECS a pierdut sprijinul financiar de la USAID, iar Ministerul Sanatatii a abandonat proiectul."A mers foarte bine o perioada. O perioada cat SECS-ul a fost motorul si locomotiva care a ajutat Ministerul Sanatatii si care, la un moment dat, crease un sistem bine pus la punct. De la inceput am introdus si alte servicii, am promovat screeningul de cancer de col, am facut screening pentru infectia cu transmitere sexuala. Asa am castigat pe parcursul anilor paciente care ne-au ramas fidele ani si ani.In momentul in care am intrat in Uniunea Europeana, donatorul american s-a retras din parteneriat. Programul ar fi trebuit sa se deruleze in continuare. Nu au mai fost acei bani. Uniunea Europeana a considerat ca in Europa totul este bine pus la punct, nu sunt probleme, nu e o prioritate si nu a mai fost interesata. Ministerul Sanatatii, cat timp a fost SECS-ul, a functionat ok.O perioada a mai existat un stoc de contraceptive, a mai cumparat ceva Ministerul Sanatatii, dar in cantitatii mai reduse. Intre anii 2000 si 2006 a mai functionat programul, dar, incet, incet s-a vazut ca o ia pe o panta descendenta.Ministerul nu a mai cumparat contraceptive pentru distributie gratuita. Incet incet nu a mai existat contraceptivul injectabil, care a fost foarte bine primit. Dupa aceea nu au mai existat doua tipuri de contraceptive spre distributie gratuita, ci unul singur."Totul s-a terminat. Ne spuneau ca se fac referate, ca se vor achizitionat si, de patru ani cel putin, nu mai exista nimic in sistem."De statisticile nefericite se fac responsabilii si colegii de breasla, considera Iuliana Baltes, medici ginecologi care, in loc sa trimita pacientele in cabinetul de planificare familiala pentru consiliere, prefera sa efectueze procedura avortului pentru a incasa bani."Nu a existat o femeie trimisa de colegii ginecologi sa ii dau contraceptive, pentru ca veneau la intrerupere de sarcina si spitalul castiga o suma de bani. Cand eram la Urziceni, una dintre colege mi-a spus ca de pe urma unei femei care ramane insarcinata si naste castiga niste puncte pentru care primeste bani."Medicii in continuare motivati de misiunea de a oferi consiliere pentru planificarea familiala au continuat sa bata la usa Ministerul Sanatatii. O usa de dupa care autoritatile au scos capul pentru a spune buna ziua si pentru a o inchide la loc."O parte din colegi s-au retras din sistem, au trecut in sistemul medicinei de familie, au virat catre orice altceva. O parte dintre noi au ramas entuziasti in continuare pentru ca ne-a placut dintotdeauna. Am tot propus ministerului diverse intalniri sa revigoram reteaua de planificare. Medicii sunt bine pregatiti, ar putea sa faca multe lucruri, dar nimeni nu ne baga in seama. Schimbandu-se des ministrii Sanatatii, fiecare a venit cu o strategie in care a gasit orice prioritar, numai sanatatea reproducerii nu", spune Iuliana Baltes.Am mai intrebat-o pe Iuliana Baltes de ce este important pentru o persoana care vrea sa isi intemeieze o familie sa vina la un centru de planificare familiala."In primul rand, pentru ca accesul este facil. Cabinetele de planificare sunt singurele cabinete medicale pentru care nu trebuie trimitere de la medicul de familie. Oricine, de oriunde, poate sa acceseze orice cabinet de planificare familiala si se poate reveni in fiecare zi. Medicul de planificare intotdeauna va avea disponibilitatea sa ii raspunda unei persoane asupra tuturor intrebarilor legate de viata reproductiva.In acelasi timp, cabinetele de planificare elibereaza si certificate prenuptiale."
www.ziare.com

Articole similare :
comments powered by Disqus