Săptămână de FOC - Ministerul condus de Florin Cîțu vrea să ÎMPRUMUTE un MILIARD de lei de la bănci
stiripesurse.ro 19 Jan 2020 la ora 18:24 |

Actualitate
În săptămâna 20 – 24 ianuarie, Guvernul a programat două licitații cu titluri scadente în aprilie 2026 (690 milioane de lei) și octombrie 2034 (345 milioane de lei). În ultimele trei luni, Guvernul a realizat împrumuturi în sumă de circa 19 miliarde de lei, în mare parte pentru acoperirea majorării deficitului pe 2019 de la o țintă de 2,76% la 4,4%, conform Mediafax.
Calendarul macroeconomic complet al săptămânii următoare include: previziunile FMI; indicatorii economici avansați, industria prelucrătoare, serviciile, activitatea din Chicago și indicatorii imobiliari în SUA, precum și încrederea investitorilor, încrederea consumatorilor, industria prelucrătoare, sectorul de servicii, datoria publică și deficitul public în UE în trim. 3 din 2019, evoluția PIB în UE în trim. 3 din 2019 și ședința de politică monetară în Zona Euro. Totodată, la Bruxelles urmează să aibă loc reuniune miniștrilor de finanțe din Zona Euro.
De menționat că, în această săptămână, curba randamentelor (graficul care reflectă, la un moment dat, ratele de dobândă la titlurile de stat, pe piața secundară, pe toate scadențele) s-a deplasat în jos.
Rata de dobândă la titlurile de stat pe scadența 10 ani s-a diminuat cu 0,6% la 4,245% în această săptămână, evidențiindu-se un proces de consolidare, se arată într-un raport de analiză al Băncii Transilvania.