Stiri de ultima ora

Rușii amenință cu anularea întâlnirii dintre Putin și Biden

Rușii amenință cu anularea întâlnirii dintre Putin și Biden
Actualitate
„Nu putem înţelege situaţia: vedem oferte verbale de cooperare în domenii de interes reciproc. Pe noi ne interesează ceva, pe americani ceva şi, în mod firesc, putem interacţiona. În acelaşi timp, la doar o zi după sau chiar simultan după astfel de afirmaţii, de fiecare dată intervin o acţiune pentru descurajarea Rusiei sau pur şi simplu măsuri ostile. Aceasta complică analiza situaţiei de către partea rusă”, a declarat Peskov într-un interviu la televiziunea de stat, potrivit TASS.

La câteva săptămâni de când președintele SUA Joe Biden i-a propus lui Vladimir Putin să se întâlnească direct, într-o țară terță, în cursul acestei veri, Dmitri Peskov avertizează că o astfel de întâlnire ar putea avea loc doar în condițiile în care Rusia va fi tratată în mod echitabil de către SUA.

Kremlin: Politica la care recurge SUA nu poate funcționa în raport cu Rusia

Președintele american a criticat de mai multe ori Rusia în ultimele săptămâni, acuzând-o de atacuri cibernetice și ingerință electorală și impunând sancțiuni împotriva acesteia.

Potrivit lui Peskov, politica „morcovului şi băţului” la care SUA recurge nu poate funcţiona în raport cu Rusia.

„O astfel de politică - suni şi spui că suntem interesaţi de contacte, iar a doua zi anunţi sancţiuni - nu poate funcţiona", a reiterat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Sancțiuni și contra-sancțiuni

Pe 13 aprilie, Biden l-a sunat pe Putin și i-a propus acestuia să se întâlnească pentru a discuta întregul spectru al relaţiilor bilaterale într-o terţă ţară în următoarele luni. Mai multe țări, printre care Finlanda și Austria, s-au arătat dispuse atuncisă găzduiască summit-ul dintre cei doi iar Kremlinul a salutat propunerea SUA.

Cu toate acestea, două zile mai târziu, pe 15 aprilie, Biden a emis un ordin executiv prin care SUA au impus sancţiuni împotriva a zeci de entităţi economice şi oficiali din Rusia, anunţând expulzarea a zece diplomaţi, ca răspuns la atacuri cibernetice împotriva unor agenţii guvernamentale americane şi amestecului în alegerile din 2020.

Moscova, a declarat Peskov miercuri, nu a răspuns încă oficial propunerii Washingtonului privind o eventuală întâlnire între Vladimir Putin şi Joe Biden, adăugând totuşi că această problemă este în studiu.

Relaţiile dintre cei doi rivali din perioada Războiului rece s-au deteriorat treptat, începând din 2014, după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Moscova, şi au ajuns la nivelul cel mai scăzut în ultimul timp, SUA imputând Rusiei atacuri cibernetice, campanii de dezinformare şi ingerinţă în alegerile prezidenţiale americane, precum şi o politică revanşardă faţă de ţările vecine ei.
digi24.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus