Stiri de ultima ora

Prelungirea stării de alertă, pe ordinea ședinței de Guvern

Prelungirea stării de alertă, pe ordinea ședinței de Guvern
Actualitate
Guvernul va aproba, joi, o hotărâre pentru prelungirea stării de alertă.

Premierul a declarat, miercuri, că executivul pe care îl conduce va decide și dacă restricțiile de circulație în noaptea de Paști ortodox vor fi ridicate, așa cum a cerut Patriarhia Română.

“În hotărârea precedentă, ştiţi foarte bine, că era până la ora 2.00 dimineaţa. Vom vedea pentru mâine dacă se schimbă ceva sau nu, în acest moment, noi nu am luat o decizie, vom lua o decizie mâine”, le-a spus Florin Cîţu jurnaliștilor.

La 25 martie, Guvernul a aprobat o decizie a Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Potrivit acesteia, în Noaptea de Înviere, va fi permisă circulaţia persoanelor în intervalul orar 20.00 – 02.00, pentru a putea participa la slujbele religioase. Hotărârea CNSU expiră la 14 aprilie.

europafm.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus