Stiri de ultima ora

Pericol de gripă aviară! ANSVSA suspendă comerţul ambulant cu păsări | Romania Libera

Pericol de gripă aviară! ANSVSA suspendă comerţul ambulant cu păsări | Romania Libera
Actualitate
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă - Centrul Naţional de Combatere a bolilor - a decis vineri seara suspendarea organizării şi desfăşurării comerţului ambulant cu păsări şi suspendarea activităţilor comerciale cu păsări vii.

Actualizat: 08.05.2021 - 15:51

Măsura are în vedere toate speciile de păsări comercializate prin intermediul mijlocitorilor de afaceri, precum şi a oricăror altor activităţi de intermediere în vederea comercializării directe către crescătorii de păsări din gospodăriile populaţiei.

Potrivit ANSVSA, măsurile se aplică la nivel naţional, pentru o perioadă de 30 de zile, şi au fost adoptate în contextul diagnosticării virusului gripei aviare la păsările dintr-o exploataţie comercială de păsări din localitatea Ungheni, judeţul Mureş. Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală a confirmat joi seara prezenţa virusului gripei aviare, serotipul H5N8, la păsările dintr-o exploataţie comercială din localitatea Ungheni, ferma având un efectiv de 180.000 de capete.

La nivelul exploataţiei infectate au fost impuse restricţii de mişcare a păsărilor, personalului, mijloacelor de transport şi furajelor. De asemenea, a fost demarată eutanasierea păsărilor existente în focar, iar cadavrele vor fi ecarisate prin incinerare, împreună cu resturile de furaje, cu aşternutul şi cu tot ce a putut constitui o sursă de infecţie. După îndepărtarea cadavrelor şi a deşeurilor, întreaga suprafaţă a fermei, precum şi utilajele şi mijloacele de transport vor fi dezinfectate, precizează ANSVSA.

Prin intermediul unui comunicat de presă, ANSVSA anunță faptul că vânzarea păsărilor va putea fi efectuată doar de către fermele comerciale autorizate, cu păsări a căror stare de sănătate este atestată.

Verificarea respectării  acestor măsuri se realizează prin acțiuni de control organizate în comun de către structurile teritoriale ale Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor și Ministerul afacerilor Interne, inclusiv prin efectuarea de controale în trafic și în Punctele de Trecere a Frontierei de Stat, ce vizează transporturile de păsări vii.

”În contextul epidemiologic actual, de creștere a numărului focarelor de gripă aviară pe tot teritoriul Europei, presiunea virală este foarte mare și de aceea este absolut necesară impunerea și respectarea unor măsuri suplimentare pentru a preveni răspândirea acestei boli.La nivel european, pierderile economice cauzate de evoluția gripei aviare sunt foarte mari, statul cel mai afectat fiind Polonia.De aceea, ANSVSA solicită sprijinul fermierilor din industria avicolă și al cetățenilor în aplicarea măsurilor de biosecuritate și respectarea tuturor măsurilor dispuse de autorități, pentru a împiedica răspândirea gripei aviare pe teritoriul țării noastre și a evita pagubele economice enorme generate de această boală”, se mai arată în comunicatul ANSVSA.
RomaniaLibera.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus