Stiri de ultima ora

MITĂ pentru Joe Biden, din Franța: Viticultorii i-au oferit două sticle cu vin de Burgundia pentru a ridica taxele Trump

MITĂ  pentru Joe Biden, din Franța: Viticultorii i-au oferit două sticle cu vin de Burgundia pentru a ridica  taxele Trump
Actualitate
Într-o scrisoare adresată lui Joe Biden, Dufay cere ridicarea "taxelor Trump" care îi "penalizează" pe viticultorii din regiune.

Ca o garanţie a prieteniei franco-americane, ea îi oferă lui Biden o sticlă din foarte reputatul vin Côte de Beaune şi o alta cu vin alb provenit din soiul de viţă de vie Chardonnay, emblematic pentru cele mai bune vinuri din Burgundia. În plus, preşedinta departamentului îl invită pe Biden să participe la următoarea licitaţie de vinuri Hospices de Beaune, una din cele mai vechi licitaţii de vinuri cu scop caritabil din lume care are loc în mod tradiţional în a treia duminică din noiembrie.

"Vinurile din Burgundia şi din Jura, prima regiune viticolă a Franţei, suportă din octombrie 2019 o taxă de 25% din valoarea lor comercială când ajung pe teritoriul american", scrie Dufay.

"Această măsură îi pune în dificultate pe viticultorii de pe teritoriul meu. SUA sunt prima piaţă de desfacere a vinurilor de Burgundia, iar deficitul este deja estimat la peste 33 de milioane de euro", subliniază ea, lansând un apel la "restabilirea unor relaţii echilibrate şi calme".

Din toamna anului 2019, administraţia americană suprataxează vinurile franţuzeşti în cadrul unui vechi litigiu cu UE privind ajutorul public acordat Airbus şi Boeing. O a două salvă de taxe vamale a intrat în vigoare la 12 ianuarie, crescând numărul de tipuri de vinuri vizate (şampania fiind în continuare scutită) şi incluzând şi coniacurile.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus