Stiri de ultima ora

Ministrul Transporturilor, dezvăluiri cu iz penal de la Metrorex: Sunt controale pentru a-i identifica pe acești indivizi

Ministrul Transporturilor, dezvăluiri cu iz penal de la Metrorex: Sunt controale pentru a-i identifica pe acești indivizi
Actualitate
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, îi răspunde liderului Sindicatului Liber de la Metrou, Ion Rădoi, cel care spunea că pentru a rentabiliza compania trebuie să crească tariful unei călătorii la 50 de lei. Drulă arată că în cadrul companiei Metrorex sunt probleme foarte grave, inclusiv cu oameni care sunt angajați doar pe hârtie, dar nu au trecut o zi pe la locul de muncă.

”Nu creşterea de tarife rezolvă dezechilibrul acestei companii, şi vă dau câteva cifre. Ei încasează 50 de milioane din subvenţie lunar, din bugetul naţional, 11 milioane din încasări de bilete şi au cheltuieli de 100. Înseamnă că lipsesc în fiecare lună 39 de milioane, care sunt pierderi. De altfel un lucru care este puţin ştiut este că anul trecut Metrorex, între martie şi decembrie, nu şi-a plătit dările la stat.

S-au strâns 213 milioane de lei, deci nu au plătit contribuţiile obligatorii, pensii, sănătate şomaj, cinci milioane sunt penalităţi şi în aceste condiţii li s-au mărit salariile. Avem şi informaţii că există personal angajat doar pe hârtie, oameni care nu au trecut pe acolo niciodată sau aproape niciodată. Sunt controale, verificări pentru a-i identifica pe aceşti indivizi”, a declarat Cătălin Drulă.
stiripesurse.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus