Stiri de ultima ora

Incidente la mitingul pro-autonomie de la Târgu Mureş

Incidente la mitingul pro-autonomie de la Târgu Mureş
Actualitate
Aproximativ 4.000 oameni participă la miting şi cer autonomia Ţinutului Secuiesc. Mitingul trebuia să se încheie la ora 19:00, la statuia Eroilor Martiri din Târgu Mureş, dar a continuat şi după cu incidente.

Manifestanţii au aruncat cu pietre şi cu petarde în jandarmi şi, de asemenea, s-au îmbrâncit cu forţele de ordine.

Aproximativ 4.000 de persoane au participat, luni după-amiază, la comemorarea secuilor ucişi în 1854, organizată la Târgu Mureş, CNS cerând autonomia Ţinutului Secuiesc, dar şi începerea unui dialog cu noul guvern privind statutul regiunii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Între participanţi s-au numărat preşedintele partidului de extremă dreapta din Ungaria, Jobbik, Vona Gabor, al PPMT, Toro Tibor, al Partidului Civic Maghiar, Biro Zsolt, precum şi primarii din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, şi din Miercurea Ciuc, Raduly Robert, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor locale din judeţele Covasna, Mureş şi Harghita.

De asemenea, la manifestaţie au mai participat reprezentanţi ai organizaţiilor "64 de Comitate" (HVIM), Garda Maghiară (o organizaţie interzisă în Ungaria), dar şi reprezentanţi ai Cataluniei, Poloniei şi Turciei.

Reprezentantul Cataluniei, Marc Gafarot, a fost invitat să ţină un discurs pe care l-a început strigând: "Autonomia".

La monument au fost arborate steagurile Uniunii Europene, României, Ungariei, cel secuiesc şi cel al Cataluniei. De asemenea, la locul manifestării a fost adus un steag secuiesc lung de 250 de metri, cu care a fost înconjurată mulţimea.

Participanţii au afişat mai multe pancarte, inscripţionate în limba română, maghiară sau engleză cu mesajele "Autonomia Ţinutului Secuiesc, o promisiune nerespectată din 1918", "Vrei autostrăzi? Alege autonomia", "Autonomia nu înseamnă independenţă, înseamnă eficienţă", "Transilvanie liberă, ţinut secuiesc autonom", "I love Ţinutul Secuiesc, I Love Romania", "România e şi ţara noastră, a secuilor".

Mulţimea a rămas adunată în faţa monumentului trei ore şi jumătate, timp în care au ţinut discursuri preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Izsak Balasz, preşedintele PPMT, Toro Tibor, dar şi preşedintele PCM, Biro Zsolt, fiind apoi citită o scrisoare din partea europarlamentarului Tokes Laszlo. Au urmat un programul cultural şi o predică religioasă.

La finalul manifestării, preşedintele CNS, Izsak Balasz, a citit o proclamaţie în care a arătat că obiectivul organizaţiei este soluţionarea situaţiei juridice a Ţinutului Secuiesc prin dialog şi colaborare. El a precizat că speră ca noul guvern să arate mai multă deschidere, dar şi că în scurt timp va demara un dialog între Executiv şi reprezentanţii Ţinutului Secuiesc despre viitorul regiunii.

"Accentuăm din nou: autonomia teritorială a Ţintului Secuiesc nu lezează integritatea teritorială şi suveranitatea Româniai, nici interesele locuitorilor români din regiune şi nici Constituţia României. Solicităm ca Ţinutul Secuiesc să devină regiune de dezvoltare distinctă, solicităm garantarea prin lege a autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc, solicităm ca autorităţile române să înceteze de îndată lupta împotriva simbolurilor secuieşti, hărţuirea şi ameninţarea secuilor şi maghiarilor, dar şi ca guvernul să înceapă dialogul referitor la statutul Ţinutului Secuiesc", a spus Balasz.

După citirea proclamaţiei, preşedintele CNS a îndemnat manifestanţii să se deplaseze pe trotuar spre centrul municipiului. Participanţii au pornit în marş strigând "Hungaria", "Să piară Trianonul" şi "Autonomia".

Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Mureş, Daniel Manea, manifestaţia, la care participă aproximativ 4.000 de persoane, este supravegheată de 100 de jandarmi, cărora li se alătură şi reprezentanţi ai Poliţiei, dar şi ai organizatorilor.

La ora transmiterii acestei ştiri, participanţii la manifestaţie se îndreaptă spre centrul oraşului, cu lumânări aprinse în mâini, având de parcurs aproximativ doi kilometri.

Mitingul de la Târgu Mureş este organizat, pentru al doilea an consecutiv, de Consiliul Naţional Secuiesc (CNS), cu ocazia Zilei Libertăţii Secuieşti - 10 martie, când sunt comemoraţi trei secui martiri executaţi în 1854.

CNS a cerut şi aprobare pentru un marş de la monument şi până la Prefectură, însă acesta nu a fost autorizat.
www.gandul.info

Articole similare :
comments powered by Disqus