Stiri de ultima ora

Cum se va desfășura spectacolul-pilot de la Teatrul Naţional Bucureşti. Ion Caramitru: Eu sunt vaccinat încă din martie. Sunt bucuros că am reușit să fac lucrul ăsta și mi se pare absolut firesc (VIDEO) |

Cum se va desfășura spectacolul-pilot de la Teatrul Naţional Bucureşti. Ion Caramitru: Eu sunt vaccinat încă din martie. Sunt bucuros că am reușit să fac lucrul ăsta și mi se pare absolut firesc (VIDEO) |
Actualitate
În perioada 14 - 16 mai vor avea loc primele spectacole-pilot în România, la Opera Naţională Bucureşti, Teatrul Naţional Bucureşti și Opera Naţională Română Cluj-Napoca. Spectacolele sunt organizate în baza normelor transmise de Ministerul Culturii. Biletele au fost puse în vânzare marți. Spectatorii trebuie să fie vaccinați anti-COVID-19 cu ambele doze. Ion Caramitru , directorul Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), a explicat cum va decurge acest spectacol-pilot și a îndemnat la vaccinare.

Ion Caramitru , despre vaccinarea anti-COVID și spectacolul-pilot de la TNB

„Normele au venit în sensul de a realiza un spectacol-pilot. Și la noi, și la Operă, așa cum a  fost în străinătate. Nu a inventat nimeni roata. Să fie apoi observate reacțiile celor care au fost în sală, dacă a fost periculos sau nu.

Evident, condiția sine qua non este vaccinarea și cu rapel, deci cu ambele doze. Ei trebuie să vină doar cu buletinul, care va fi verificat imediat pe tabletă, așa mi s-a spus, așa cum se petrece la vot: se pune buletinul, se verifică CNP-ul. Eu nu văd altceva decât o intenție bună de a se ordona puțin”, a declarat Ion Caramitru , în cadrul emisiunii ”Actualitatea”, moderată de Tudor Mușat pe B1 TV.

Caramitru a susținut că el s-a vaccinat anti-COVID-19 încă din luna martie și e foarte bucuros. A mai spus, de asemenea, că nu înțelege reticența oamenilor la vaccin în secolul XXI.

„Vreau să spun și am tot spus: sunt vaccinat încă din martie. Sunt bucuros că am reușit să fac lucrul ăsta. Mi se pare absolut firesc. Am spus-o de nenumărate ori că vaccinările astea au priit de-a lungul vremurilor de câte ori a fost o nenorocire. Că a fost vorba de tuberculoză, ciumă bubonică, gripă spaniolă, ele au fost eradicate tot cu medicamente și cu vaccinuri.

Acum, întrebarea mea retorică e: în secolul XXI, când se ajunge pe Marte și pe Lună fără probleme, oare laboratoarele astea care testează toate problemele n-au evoluat și ele? Îndoi-m-aș... Cred că sunt foare bine pregătite. Toată lumea, America, Australia au considerat că aceste vaccinuri sunt bune și noi spunem nu... Eu n -am înțeles de ce”, a mai declarat Ion Caramitru , directorul TNB.  
www.b1.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus