Stiri de ultima ora

COMENTARIU Marius Oprea: Ion Iliescu minte la nouăzeci, ca la douăzeci

COMENTARIU Marius Oprea: Ion Iliescu minte la nouăzeci, ca la douăzeci
Actualitate
Nu ştiam că Ion Iliescu, la 90 de ani are un blog personal. Că mai şi postează pe el, aceasta e cu adevărat, în sine, o ştire de senzaţie. Dar că minte la fiecare propoziţie, afirmînd şi că în 20 mai 1990 ”alegerea, atunci, nu s-a făcut în necunoştinţă de cauză”, e o culme a ipocriziei. 

Din cei nouăzeci de ani de viaţă, Ion Iliescu a trăit două treimi în comunism, ca promotor şi activist al regimului care i-a oprimat pe conaţionalii săi vreme de aproape jumătate de secol. El nu a fost un comunist făcut, ci născut – din tată ilegalist şi crescut în spiritul loialităţii faţă de Stalin şi al ”urii de clasă”. Şi aşa a rămas toată viaţa. Încă din anii liceului, imediat după război, aşa cum îmi destăinuia în 1991 unul dintre foştii săi colegi de la ”Spiru Haret”, regretatul poet Mircea Ivănescu, Iliescu era un activist destoinic în clasă şi a ajuns apoi lider al Uniunii Asociaţiilor Elevilor din România, prima formă de ”organizare” a elevilor ”democraţi”, înainte de apariţia organizaţiei pionierilor. A devenit apoi student ”utemist”, a fost trimis la Moscova - şi de aici încolo, biografia lui este în mare cunoscută. Acum, din cauza vîrstei, a rămas din ”ura de clasă” doar cu ”ura în casă”, retras în colţişorul lui de istorie. De unde, iată, postează pe blog. Iliescu nu se dezminte. Cum nu se dezminte nici Traian Băsescu, doi preşedinţi care continuă să ne intoxice, deşi au furat două decenii dintr-o evoluţie democratică normală a României.

Nu miră pe cineva familiarizat cît de cît cu istoria recentă a României că Ion Iliescu nu se abţine să mintă, deşi nu stă frumos cuiva la vîrsta lui. La treizeci de ani de la alegerile din 20 mai 1990, a afirmat despre acestea că au fost ”primele alegeri cu adevărat libere”. Nimic mai fals! Dacă a existat o campanie electorală în România cu care să poată fi asemuită aceea care a precedat scrutinul despre care, zice fostul preşedinte, ”nu a fost Duminica Orbului, cum place unora să spună”, atunci ele pot fi asemănate numai cu alegerile din noiembrie 1946. Tînărul licean Iliescu le-a cunoscut foarte bine. Ele au însemnat împlinirea visului său şi al tatălui său şi au marcat instaurarea prin fraudă, sub ameninţarea tancurilor Armatei Roşii, a regimului de ocupaţie sovieto-comunist în România. 

Revoluţia din decembrie 1989 s-a autoproclamat ”anticomunistă”. Dar Ion Iliescu n-a fost de acord şi a început acţiunea de recuperare a ceea ce se mai putea din moştenirea regimului comunist. Iniţial s-a arătat adeptul unui ”comunism cu faţă umană”, dar s-a răzgîndit la reacţia străzii. Nu ar fi vrut pluralism politic: prima oară a vorbit de un ”pluralism în cadrul Frontului”. Partidul Comunist nu a fost niciodată oficial desfiinţat în România – s-ar fi pus problema succesiunii lui: cine ar fi preluat patrimoniul imens, conturile, sediile, hotelurile, cantinele speciale şi multe alte asemenea? S-a găsit apoi o altă cale: ele au fost trecute, pe nesimţite, în patrimoniul FSN-ului, care s-a autoproclamat apoi partid şi şi-a anunţat candidatura la alegeri, susţinîndu-l ca preşedinte pe Ion Iliescu.  Partidul re-devenise un singur om şi, în mod paradoxal, omul devenise reprezentantul democraţiei. Una ”originală”. Pînă cînd a fost recuperată şi Securitatea, nu a mai fost decît un pas. 

La sfîrşitul lunii ianuarie a anului 1990, crescuse popularitatea partidelor istorice, iar Securitatea a fost reînviată de teama foştilor comunişti de a pierde puterea, în condiţiile pluralismului politic. A început o vastă acţiune de dezinformare şi de calomniere a opoziţiei la ”front”, care a marcat întreaga campanie electorală pentru alegerile din mai 1990, în special după marea manifestaţie de la Bucureşti din 28 ianuarie 1990, care a urmat autoproclamării Frontului ca partid. Toată această campanie de calomniere a fost pusă la punct de fostul Serviciu „D” (Dezinformare) din Securitate, condus de colonelul Mihail Stan, ajuns din martie 1990 general şi adjunct al directorului SRI. 

Românii au fost bombardaţi cu informaţii false, din surse oficiale: oficiosul ”Scînteia”, rebotezat ”Adevărul”, titra asemenea ştiri pe prima pagină folosind acelaşi corp de literă cu care erau pe vremuri prezentate Congresele partidului comunist. La fel se întîmpla şi la Televiziunea Română ”liberă”, sau la postul naţional de radio, ambele aflate în puterea FSN-ului. Despre cunoscuta disidentă Doina Cornea se spunea că împarte bani să cumpere voturi, umblă prin ţară pentru a cumpăra întreprinderi, că este de fapt evreică şi că alături de Radu Cîmpeanu şi Ion Raţiu (al cărui nume real ar fi fost Rácz János) a semnat un „tratat” cu un funcţionar al Ministerului de Externe ungar. Documentul recunoştea, chipurile, drepturi ale Ungariei asupra Transilvaniei şi prevedea o „vînzare” detaliată a teritoriului românesc, în beneficiul celor trei. Falsul a fost publicat de mai multe ori în facsimil şi difuzat prin marile oraşe ca manifest, atestînd tranzacţia. Despre Corneliu Coposu s a afirmat că a trăit aproape întreaga viaţă în Occident, străin de greutăţile românilor, prilej cu care s a şi lansat sintagma de mare popularitate „Voi n aţi mîncat salam cu soia”. În cotidianul ”Azi”, oficiosul FSN, Constantin Ticu Dumitrescu, preşedintele nou-înfiinţatei Asociaţii a Deţinuţilor Politici a fost acuzat cu ajutorul unor fotografii falsificate că ar fi participat la asasinatele legionare de la Jilava şi Strejnic, omiţîndu se să se spună că avea pe atunci doar 12 ani. Octavian Ştireanu, redactorul şef din acea perioadă al cotidianului ”Azi” a ajuns ulterior consilier al preşedintelui Iliescu. 

A existat şi o metodă mult mai subtilă de compromitere a unui pluralism politic real şi a unei dezbateri politice electorale normale într-o democraţie, înainte de alegerile din mai 1990. Prin Legea partidelor din 31 decembrie 1989, se prevedea posibilitatea înfiinţării unui partid politic cu doar 251 de adeziuni, deşi un sondaj de opine de la începutul anului arăta că 81,9% dintre români considerau numărul adeziunilor insuficient. Aşa au intrat în primul Parlament al României formaţiuni politice de tipul „Partidului Liber Schimbist”. Confuzia era totală. Apoi, dezbaterile CPUN, televizate zilnic, au dus în derizoriu dezbaterea politică reală. La toate acestea se adaugă valurile de violenţe la care au fost supuşi, de-a lungul întregii campanii electorale din 1990, reprezentanţii opoziţiei politice şi pe care nimeni nu le-a putut contoriza. Singurul loc în care cineva putea striga ”Jos Iliescu” şi ”jos comunismul” (lozinci indisolubil legate) fără să se teamă, era Piaţa Universităţii (despre care bătrînul preşedinte Iliescu nu spune nimic acum, pe blogul său). Astfel încît, în preajma alegerilor din mai 1990 la electorat a ajuns un mesaj puternic distorsionat şi românii au votat, într-adevăr, ca orbii. 

Fostul preşedinte Iliescu nu se opreşte cu minciunile aici, pe blogul său. Chibiţează precum congenerii în Cişmigiu, pe marginea democraţiei. Dar, din nefericire pentru el, nu are nici viziunea, nici anvergura lui Silviu Brucan, poate doar tupeul. Însă acesta e în ”fişa postului” unui om care are comunismul în oase. El glosează pe marginea evoluţiilor din viaţa politică actuală, arătîndu-se preocupat că ”acum, când se manifestă tot mai făţiş o anumită tentaţie totalitară, apreciem la adevărata lor valoare Curtea Constituţională a României şi Avocatul Poporului”, înfiinţate, vezi Doamne, de el. În vremea mandatelor sale, Curtea Constituţională a şomat de-a dreptul. Iar instituţia Avocatului Poporului a fost înfiinţată prin legea nr. 35/1997 de administraţia Constantinescu şi prin votul Convenţiei Democrate, după ce ani de-a rîndul Iliescu, guvernul şi partidul său n-au simţit nevoia unui ”Avocat al Poporului”. Existau ei.

Minciuna, la această vîrstă, nu mai are nicio scuză, nici măcar pe aceea că Ion Iliescu vrea cu disperare să-şi coafeze imaginea cu care va rămîne în istorie. Dar îşi mai atîrnă un păcat în sarcina lui, acum, la 90 de ani, cînd ar trebui să fie, dacă nu sincer, măcar mai precaut. În ”duminica orbului”, ziua în care votaseră românii în 1990, Evanghelia lui Ioan spune că fariseii l-au chemat pe Iisus să-l întrebe despre minunea vindecării orbului din naştere, pe care o puneau la îndoială. ”Şi trecînd Iisus le-a zis: dacă aţi fi orbi, n-aţi avea păcat. Dar acum ziceţi: noi vedem. De aceea, păcatul rămîne asupra voastră”. 
www.mediafax.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus