Stiri de ultima ora

Bugetul a fost trimis în Parlament. PSD anunță că va depune mii de amendamente. Liberalii au stabilit că nu vor depune niciunul

Bugetul a fost trimis în Parlament. PSD anunță că va depune mii de amendamente. Liberalii au stabilit că nu vor depune niciunul
Actualitate
Guvernul a trimis în Parlament legea bugetului, după ce proiectul a primit și avizul Consiliului Legislativ și a fost adoptat în ședința Executivului. Foto: Gov.ro

Potrivit procedurii, după ce bugetul ajunge la Parlament, deputații și senatorii vor au la dispoziție câteva zile pentru a depune amendamente, după care bugetul este dezbătut în comisiile de specialitate și mai apoi în plen, urmând ca într-o ședință reunită parlamentarii să voteze bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale.

Social democrații au anunțat deja că vor depune mii de amendamente la buget . Sorin Grindeanu a prezentat, într-o conferinţă de presă, „alternativa PSD” la legea bugetului propusă de Guvernul Florin Cîţu, susţinând că diferenţa între viziunea social democraţilor şi cea a Coaliţiei de la guvernare constă în creşterea gradului de colectare a taxelor, prin combaterea evaziunii, recuperarea arieratelor şi creşterea bazei de impozitare.

Luni, liberalii au stabilit într-o ședință a conducerii că nu vor depune niciun amendament pentru a nu pune presiune pe buget. În ședința Biroului Executiv al PNL s-a decis cu unanimitate de voturi să nu se vină cu niciun amendament din partea parlamentarilor liberali pentru a nu crește deficitul de 7,16%. Același lucru îl vor face și partenerii de guvernare de la USR PLUS și UDMR. 

Înaintea ședinței, premierul a precizat că doreşte un calendar accelerat pentru adoptarea în Parlament a proiectului bugetului de stat pe acest an.

Birourile reunite ale celor două camere au stabilit pentru ora 15:00 o ședință în care va fi aprobat calendarul adoptării bugetului.
digi24.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus