Stiri de ultima ora

Alexei Navalnîi, aflat în greva foamei în închisoare, a fost ameninţat cu hrănirea forţată. În Rusia, legea permit acest lucru

Alexei Navalnîi, aflat în greva foamei în închisoare, a fost ameninţat cu hrănirea forţată. În Rusia, legea permit acest lucru
Actualitate
Opozantul rus Alexeï Navalnîi, aflat în greva foamei în penitenciar, este ameninţat că va fi hrănit cu forţa de către autorităţi, a anunţat luni contul său oficial de Twitter, notează Le Figaro.

„El cântăreşte 77 kg”, a asigurat contul @navalny, susţinând că a slăbit opt ​​kilograme de la începutul acţiunii sale. ”Având în vedere gravitatea grevei foamei, administraţia închisorii îl ameninţă zilnic că o să-l hrănească cu forţa.”

Hrănirea forţată a unui prizonier în Rusia este permisă prin lege şi se poate face pe cale orală, rectală sau prin intubare. Un astfel de tratament este privit de activiştii pentru drepturile omului ca o formă de tortură.

Alexeï Navalnîi, condamnat la doi ani şi jumătate din cauza unei fraude, considerată pe scară largă un pretext pentru a-l închide în ciuda negărilor de la Kremlin, a încetat să mai mănânce pentru a denunţa condiţiile de detenţie din închisoarea Pokrov, aflată la aproximativ 100 de kilometri de Moscova. El acuză autorităţile că i-au refuzat un tratament medical adecvat pentru problemele de spate de care suferă. Potrivit avocaţilor săi, el are o dublă hernie de disc. De asemenea, Navalnîi spune că este „torturat” nefiind lăsat să doarmă, deoarece gardienii îl trezesc la fiecare oră în timpul nopţii.

Autorităţile ruse, la rândul lor, au respins toate acuzaţiile aduse de Alexei Navalnîi, susţinând că primeşte toate îngrijirile medicale de care are nevoie. "Încă nu are acces la un medic," a asigurat între timp contul său oficial de Twitter.

Navalnîi a supravieţuit otrăvirii cu agentul neurotoxic Noviciok în august anul trecut. Acesta l-a acuzat pe Putin şi pe serviciile sale de informaţii (FSB) că au vrut să-l elimine, lucru negat de autorităţile ruse, refuzând chiar şi până acum să investigheze tentativa de asasinat. La întoarcerea sa în Rusia, după cinci luni de convalescenţă în Germania, a fost arestat pe aeroportul din Moscova, apoi a fost judecat rapid şi trimis în închisoare pentru nerespectarea controlului judiciar.
www.mediafax.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus