Stiri de ultima ora

Viitorul programului spațial american

Viitorul programului spațial american
Stiinta-sanatate
TOATE ACESTE LUMI SUNT ALE VOASTRE. CU EXCEPȚIA EUROPEI. NU ÎNCERCAȚI SĂ ATERIZAȚI ACOLO.

Așa ne avertizau misterioșii zei din Odiseea Spațială a lui Arthur C. Clarke în legătură cu satelitul jovian, la care ne uităm curioși de câteva decenii. Pentru că acolo, sub stratul gros de câțiva kilometri de gheață de la suprafața sa, există un ocean cald și sărat, cu mai multă apă decât avem aici pe Pământ, chiar dacă Europa este mai mică decât Luna noastră.

Și acolo, în interiorul Europei, este unul din cele mai bune locuri în care putem să căutăm forme de viață, dincolo de planeta noastră. Apropierea de gigantul Jupiter face dificilă explorarea Europei, dar nu imposibilă.

Iar NASA plănuiește, împreună cu partenerii privați și internaționali, o infrastructură de transport care să ne permită să ajungem mai ușor pe Lună, pe Marte, chiar dincolo de Marte, pe Europa și mai departe.

Noua cursă spațială americană

Una dintre cele mai bune decizii ale NASA din ultimii ani a fost să sprijine sectorul privat, să-i cedeze o parte din atribuții și să finanțeze companii cu ambiții cosmice. În acest fel a început o nouă cursă spațială, de factură privată, între miliardarii americani.

Aceștia încearcă să vină cu soluții cât mai eficiente: de la rachete noi, făcute în totalitate cu tehnologii americane (Falcon 9, New Shepard, Vulcan), la propulsoare moderne, care să profite de avansul tehnologic, fiind astfel reutilizabile, fiabile și performante (Merlin, BE‑4, Raptor) sau capsule și vehicule pentru viitoarele echipaje (Dragon, CST-100, Dream Chaser).

Inovațiile SpaceX au forțat coloși precum United Launch Alliance să renunțe la comoditatea contractelor cu statul (au și americanii astfel de probleme) și să inoveze. Când NASA a venit cu ideea finanțării partenerilor privați, ideea era de a crea un ecosistem orbital sănătos și sustenabil, care să permită agenției spațiale americane să se concentreze spre Marte.

Însă drumul spre Marte s-a dovedit mai anevoios decât a fost anticipat, iar companiile private au prins gustul misiunilor spațiale, au intuit că este loc de profit și vor mai mult decât orbita Pământului. Vor dincolo de ea, vor în spațiul cis-lunar, vor spre asteroizi și nu cred că mai pot fi oprite.

Spațiul cis-lunar

United Launch Alliance vorbește despre CisLunar-1000, un plan pentru ca, în următorii 30 de ani, nu mai puțin de o mie de oameni să aibă locuri de muncă în spațiul dintre Pământ și Lună. Adică fie pe orbita Pământului, pe orbita sau suprafața Lunii, sau undeva între Pământ și Lună.

Instrumentul cu care ei vor să realizeze acest lucru este noul lansator Vulcan, dotat cu o treaptă secundară revoluționară (denumită ACES), care urmează să rămână timp îndelungat pe orbita Pâmântului, unde va putea fi realimentat și de unde va executa o serie variată de misiuni. Vulcan va înlocui treptat actualele rachete din portofoliul ULA, Atlas V și Delta IV (cu varianta Heavy).

Știm deja că SpaceX țintește spre Marte, dar, înainte de a ajunge acolo, vor să îmbarce turiști pe care să-i plimbe în jurul Lunii. Jeff Bezos visează la un sistem de transport Pământ-Lună pentru construcția viitoarelor baze cu echipaj uman. Și nu doar visează, el chiar lucrează la noile rachete și motoare care îl vor ajuta să-și vadă visul îndeplinit: New Glenn și New Armstrong, alături de propulsorul cu metan BE-4. Iar de curând Jeff Bezos a devenit al doilea cel mai bogat om din lume, așa că are cu ce să își finanțeze visele.

Robert Bigelow ne promite hoteluri orbitale și baze selenare construite din ale sale module gonflabile care pot crea hoteluri orbitale sau pot fi atașate stațiilor spațiale clasice. Până și Agenția Spațială Europeană vorbește despre un sat lunar, deși nu oferă încă detalii.

Unde este NASA în această ecuație?

Ei bine, agenția spațială americană are planuri mari. Mă rog, nu foarte mari, dar măcar sunt realiste. Pentru a înțelege poziția NASA și viitoarea sa direcție, să vedem situația în care se află în prezent.

După programul Apollo, fondurile NASA au fost reduse semnificativ, simultan cu o scădere a sprijinului publicului pentru activitățile spațiale. Neavând de ales, inginerii au abandonat planurile pentru Marte și și-au îndreptat atenția spre orbita Pământului.

Naveta spațială, al cărui prim zbor a avut loc în 1980, trebuia să fie un vehicul care să ne ofere un acces rapid la orbită, însă costurile nu au scăzut niciodată la un nivel satisfăcător. Cu toate acestea, naveta spațială a fost una dintre piesele importante în construcția Stației Spațiale Internaționale, probabil cel mai de succes proiect ingineresc din istorie.

De aproape 17 ani avem mereu un echipaj la bordul stației, care survolează planeta la o altitudine de aproximativ 400 km, lucru nemaiîntâlnit în istorie. Însă componentele Stației Spațiale Internaționale au o perioadă de viață limitată și uzura care se acumulează face imposibilă utilizarea acestora dincolo de finalul decadei următoare.

Ce urmează după Stația Spațială Internațională?

Planurile pentru o nouă aselenizare și construirea unei baze permanente lunare au fost anulate acum aproape un deceniu, când administrația Obama a pus bazele unui nou lansator, denumit deocamdată SLS: Space Launch System. Aproape curios, noua administrație de la Casa Albă a promis să-l continue, ceea ce, măcar de dragul continuității, este un lucru bun.

SLS – Space Launch System

SLS urmează să fie comparabilă cu Saturn V, atât ca dimensiuni, cât și ca masă pe care o va putea urca pe orbită. Racheta va încorpora câteva din elementele programului precedent: motoarele RS-25 folosite și de naveta spațială, împreună cu cele două boostere laterale, care vor ajuta racheta în prima parte a zborului.

Pentru că navetele spațiale refoloseau motoarele, primele zboruri SLS vor fi echipate chiar cu motoarele folosite în trecut de navetă, însă de această dată ele nu vor fi recuperate. În timp se va trece la o variantă mai ieftină a acestora, care să nu înglobeze facilități pentru reutilizare.

La finalul anului 2015, Aerojet Rocketdyne a anunțat că a reînceput producția de propulsoare RS-25, în urma unui contract cu NASA, în valoare de 1,6 miliarde de dolari. Cele două boostere laterale cu combustibil solid vor fi realizate în primă fază de Orbital ATK și vor fi compuse din cinci segmente, față de patru în cazul navetei spațiale, dezvoltând astfel o putere superioară.

Asta pentru primele zboruri, urmând ca în viitor să fie dezvoltate boostere noi, moderne, cu putere variabilă și combustibil solid sau lichid (în funcție de producătorul care va câștiga competiția). De altfel, dacă naveta spațială avea trei motoare RS-25 (numite și SSME – Space Shuttle Main Engines), SLS va avea patru astfel de motoare.
stiintasitehnica.com

Articole similare :
comments powered by Disqus