Stiri de ultima ora

Vasul Viking Sun a pornit în cea mai lungă croazieră în jurul lumii

Vasul Viking Sun a pornit în cea mai lungă croazieră în jurul lumii
Stiinta-sanatate
Vasul Viking Sun a pornit sâmbătă în cea mai lungă croazieră în jurul lumii, traseul care include 51 de ţări şi 111 porturi fiind demn de Cartea Recordurilor, arată The Sun, citat de Mediafax.

Nu mai puţin de 100.000 de sticle de şampanie au luat la bord organizatorii croazierei care va dura 245 de zile. Viking Sun a pornit sâmbătă pe Tamisa din Greenwich, Londra.

Elixirul nemuririi este descoperit în China pentru prima dată: un vas de bronz conţine legendara licoare folosită de bogaţi în încercarea de a păcăli moartea

Călătoria care va dura opt luni va stabili un nou record pentru cea mai lungă călătorie de croazieră cu pasageri.

La bord sunt 54 de pasageri care au plătit costul total al călătoriei, 194.000 de lire sterline. În total vor urca pe vas 930 de călători, care au plătit preţuri ce au pornit de la 66.900 de lire sterline.

Vasul este aşteptat să se întoarcă la Londra pe 2 mai 2020.

În prima parte a călătoriei, vaporul va ocoli Insulele Britanice cu opriri la Dover, Liverpool, Holyhead, Belfast, Ullapool, Kirkwall, Edinburgh, Invergordon şi Lerwick.

Traseul continuă spre Peninsula Scandinavă cu prima escală în portul norvegian Bergan.

Îndreptându-se spre Caraibe, Viking Sun va trece prin Insulele Faroe, Islanda şi Groenlanda.

Călătorii au programat două luni în care vor fi vizitate oraşe din America de Sud înainte să se îndepte spre insulele tropicale din Sudul Pacificului.

Coasta de vest americană va precede călătoria spre Australia, Noua Zeelandă şi Asia.

Oaspeţii vor petrece nopţi în 23 de oraşe, între care se numără Rio de Janeiro în Brazilia, Ho Chi Minh în Vietnam şi Luxor în Egipt.

Cea mai mare parte a pasagerilor vor întreprinde numai jumătate din traseu, organizatorii programând schimbarea de pasageri la Los Angeles.

La bord sunt amplasate mai multe piscine şi spaţii de relaxare, opt restaurante şi o sală de cinema.
descopera.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus