Stiri - Editia din date de 12-10-2017

Arhiva stiri din data de:
12-10-2017 Stiri de ultima ora din

Uraganul Ophelia are o traiectorie neobişnuită, îndreptându-se spre Europa. Unde va lovi acesta

Stiinta-sanatate
Uraganul Ophelia este furtuna care s-a format cel mai recent în Atlantic, dar traseul acestuia este diferit de cel pe care l-au anticipat meteorologii. Astfel, acesta şi-a modificat direcţia şi se îndreaptă acum spre Europa, mai exact spre coasta nord-vestică a Spaniei, în loc să traverseze Oceanul şi să ajungă în regiunea Caraibilor.

Ophelia a avansat oficial miercuri seară la stadiul de uragan, a anunţat Centrul Naţional pentru Uragane. De atunci, furtuna s-a deplasat către est, iar specialiştii se aşteaptă să-şi modifice treptat direcţia spre nord-est. Viteza vântului este de 75 de km/h şi rămâne deocamdată constantă, însă prognozele spun că se va înteţi mai ales în următoarele 48 de ore, scrie Gândul .

Unele dintre rafalele de ploaie sunt aşteptate să lovească Insulele Azore în acest sfârşit de săptămână. Totuşi, traiectoria anticipată pentru Ophelia arată că furtuna va ajunge aproape de Spania şi Portugalia, cu toate că, cel mai probabil, nu va atinge ţărmul Peninsulei Iberice. Meteorologii rămân încă precauţi, pentru că este destul de devreme şi cursul s-ar putea schimba.

Singurele două furtuni care au lovit Peninsula Iberică, una în 1842 şi o alta în 2005. Cea mai recentă a fost o vijelie tropicală care a precedat Uraganul Vince. După ce Ophelia va trece de Spania, prognozele arată că ar putea lovi luni coasta irlandeză, ca o furtună de categorie mai scăzută decât cea a uneia tropicale, dar cu vânt puternic apropiat de cel specific uraganului. 

Ophelia este cea de-a 10-a furtună din Atlantic care în acest sezon a căpătat statut de uragan, număr care depăşeşte recordurile înregistrate în 1878, 1886 şi 1893.



Articole similare :
14
Oct
uraganul ophelia in linie dreapta spre europa unde va lovi furtuna tropicala
International
Uraganul Ophelia este furtuna care s a format cel mai recent în Atlantic, dar traseul acestuia este diferit de cel pe care l au anticipat meteorologii. Astfel, acesta şi a modificat direcţia şi...

15
Oct
europa se pregateste de uraganul ophelia unde va lovi furtuna tropicala cei mai multi romani locuiesc acolo
International
Au fost emise avertizări cu privire la rafale de vânt de 128 de km/h în zonele de coastă, în special în Irlanda de Nord, după ce rămăşiţele uraganului Ophelia vor...

16
Oct
toate scolile au fost inchise luni in irlanda unde urmeaza sa ajunga uraganul ophelia
International
Toate şcolile au fost închise luni în Irlanda, înaintea sosirii uraganului Ophelia, format în zona centrală a Oceanului Atlantic, Serviciul de Meteorologie avertizând că uraganul va aduce rafale violente de...

15
Oct
uraganul ophelia loveste europa alerte meteo emise care sunt zonele vizate
International
Au fost emise avertizări cu privire la rafale de vânt de 128 de km/h în zonele de coastă, în special în Irlanda de Nord, după ce rămăşiţele uraganului Ophelia vor...

16
Oct
cod rosu de dezastru pentru irlanda si marea britanie uraganul ophelia va lovi coasta de vest a europei
International
Stare de alertă în Europa Marea Britanie şi Irlanda se pregătesc de dezastru. Cea mai puternică furtuna din ultimii 50 de ani va lovi luni coasta de vest a continentului....

comments powered by Disqus
Foto:










Urmareste DiaCaf.com pe :
Ultimele stiri : Stiinta-sanatate:
Artilcole stiri grupate pe subiecte