Stiri de ultima ora

Revoluţie în industria avioanelor. Un nou tip de propulsie a fost testat cu succes - VIDEO

Revoluţie în industria avioanelor. Un nou tip de propulsie a fost testat cu succes - VIDEO
Stiinta-sanatate
Spre deosebire de avioanelele tradiţionale, acesta nu foloseşte combustibili fosili pentru a zbura, iar spre deosebire de drone, noul model este complet silenţios, scrie Tech Xplore.

„Este primul zbor al unui avion fără părţi mobile în sistemul de propulsie”, a precizat Steven Barrett, profesor la MIT. „Acesta poate deschide drumuri neexplorate pentru crearea unor avioane mai silenţioase, mai simple din punct de vedere mecanic şi care nu au emisii de combustie”, a adăugat cercetătorul.

Barrett se aşteaptă ca în viitorul apropiat, astfel de sisteme pot fi folosite pentru construirea unor drone mai silenţioase. Mai departe, sugerează că propulsia cu ioni alături de sistemele convenţionale de propulsie vor duce la crearea unor avioane mai eficiente.

Barrett şi echipa sa de la MIT au publicat rezultatele în jurnalul Nature.

Vântul ionic mai este cunoscut şi ca propulsia electroaerodinamică, un principiu care a fost prima dată elaborat în anii 20 şi descrie un „vânt” care poate fi produs atunci când un curent trece printre un electrod subţire şi unul gros. Dacă este aplicat suficient voltaj, aerul dintre electrozi pot produce suficientă propulsie pentru avioanele mici.

Prototipul, care în principiu este un monoplan, cântăreşte circa 2 kilograme şi are anvergura aripii de 5 metri. Are fire subţiri dispuse orizontal de-a lungul aripii, în partea anterioară. Aceste fire joacă rolul de electrozi încărcaţi pozitiv, în timp ce firele mai groase, aranjate similar, încărcate negativ, se află în partea posterioară a aripii.

Fuselajul avionului are baterii de litiu care furnizează electricitate la 40.000 de volţi.

Odată ce firele primesc energie, acestea acţionează prin atragerea şi îndepărtarea electronilor din moleculele din aerul înconjurător, precum un magnet gigant care atrage componentele din fier. Moleculele de aer care rămân sunt ionizate (rămân fără electroni) fiind atrase de electrozii încărcaţi negativ din spatele avionului. Mai simplu spus, electrodul pozitiv ia electronii moleculelor, iar acestea la rândul lor, pentru a compensa lipsa, sunt atrase de electrodul negativ, care are un surplus de electroni.

Mişcarea în masă duce la un curent de aer din faţă spre spatele aripii, care propulsează aparatul. „A fost cel mai simplu avion pe care îl puteam proiecta pentru a demonstra conceptul”, a precizat Barrett. 
descopera.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus