Stiri de ultima ora

Profesia surprinzătoare a unei femei din Egiptul antic a fost descoperită în urma studierii dinţilor

Profesia surprinzătoare a unei femei din Egiptul antic a fost descoperită în urma studierii dinţilor
Stiinta-sanatate
Dinţii unei femei egiptene care trăia acum 4.000 de ani arată că aceasta era meşteşugar, meserie specifică bărbaţilor în Egiptul antic. Două tipare de uzură a 16 din cei 24 de dinţi nu au apărut din cauza mâncatului, ceea ce înseamnă că îşi folosea dinţii pentru altceva.

Conform echipei de cercetare de la University of Alberta, Canada, care a efectuat studiul, aceasta este o surpriză, profesiile pentru femei fiind preotese, cântăreţe, dansatoare, croitorese sau pur şi simplu casnice, scrie Science Alert .

Rămăşiţele, descoperite în anii 70, provin dintr-o necropolă din Mendes, care a fost o capitală a Egiptului . Femeia a trăit în jurul anilor 2181-2055 î.e.n. şi a murit la 50 de ani. De asemenea, era foarte respectată. Cadavrul ei a fost plasat într-un coşciug din lemn, alături de stuf, cu bunuri specifice ritualului funerar egiptean precum vase de alabastru, o oglindă din bronz, cosmetice şi o frunză din aur.

Din cei aproximativ 1.070 de dinţi din situl necropolei care au supravieţuit mileniilor şi excavărilor celor 92 de scheleţi, doar ai ei au aceste tipare neobişnuite de uzură.

Pentru a examina în detaliu aceşti dinţi, au fost folosite microscopul electronic şi micrografia. Urmele lăsate asupra incisivilor seamănă cu cele văzute la dinţii oamenilor din alte culturi din întreaga lume, unde meşteşugarii despică materialul vegetal precum stuful cu ajutorul dinţilor.
descopera.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus