Stiri de ultima ora

Papa Francisc, despre schimbările climatice: Nu trebuie să punem pe umerii viitoarelor generaţii povara

Papa Francisc, despre schimbările climatice:   Nu trebuie să punem pe umerii viitoarelor generaţii povara
Stiinta-sanatate
Papa Francisc a declarat miercuri, la Conferinţa ONU pe tema schimbărilor climatice de la Madrid, că încălzirea globală reprezintă „o provocare pentru civilizaţie”.

„Rămâne deschisă o fereastră de oportunitate, dar nu trebuie să o lăsăm să se închidă. Trebuie să profităm de această ocazie prin acţiuni responsabile în domeniul economic, cel tehnologic, cel social şi cel educaţional şi trebuie să înţelegem că acţiunile noastre sunt interdependente”, a spus Papa Francisc, un cunoscut apărător al mediului înconjurător, potrivit Mediafax.

Papa Francisc a primit un Papamobil Dacia Duster

„Tinerii din zilele noastre arată că sunt sensibili faţă de problemele pe care le provoacă această urgenţă climatică. Nu trebuie să punem pe umerii viitoarelor generaţii povara problemelor cauzate de către generaţiile anterioare. Ar trebui să le dăm posibilitatea de a-şi aminti de generaţia noastră ca despre o generaţie care s-a schimbat şi a luat atitudine, cu onestitate, responsabilitate şi curaj”, a adăugat Suveranul Pontif.

Conferinţa ONU pentru Schimbările Climatice COP25 se desfăşoară la Madrid în perioada 2-13 decenbrie.
descopera.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus