Stiri de ultima ora

O nouă descoperire importantă în Egipt: 83 de morminte faraonice

O nouă descoperire importantă în Egipt: 83 de morminte faraonice
Stiinta-sanatate
O misiune arheologică egipteană a descoperit 83 de morminte faraonice în urma unor excavaţii în delta Om al-Khilgan din guvernoratul Dakahlia.

Mostafa Waziri, secretar general al Consiliului Suprem pentru Antichităţi din Egipt, a afirmat că 80 dintre cele 83 de morminte datează din prima jumătate a mileniului IV înainte de Hristos, cunoscută drept civilizaţia Egiptului de Jos .

Potrivit acestuia, mormintele cu formă ovală conţineau mobilier funerar şi sarcofage din lut, în care cei îngropaţi fuseseră aşezaţi în poziţia ghemuit.

Mostafa Waziri a punctat că descoperirea este „semnificativă din punct de vedere istoric deoarece indică faptul că această regiune a fost foarte populară, iar situl include totodată sarcofage rare din lut , potrivit Xinhua .

Acesta estimează că şi alte morminte vor fi descoperite în aceeaşi zonă.

Credit foto: Ministerul Egiptean pentru Turism şi Antichităţi

Ayman Ashmawy, director în cadrul Ministerului Egiptean pentru Turism şi Antichităţi, a precizat că printre obiectele funerare găsite se numără vase mici din lut de diferite forme şi câteva scoici.

Totodată, au fost descoperite o serie de instrumente pentru machiaj, precum vase cu dermatograf, dar şi bijuterii.

Anul trecut, Egiptul a fost martor la o serie de descoperiri arheologice majore, realizate în diferite regiuni ale ţării, precum morminte faraonice, statui, sarcofage şi mumii.
descopera.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus