Stiri de ultima ora

O melodie compusă de un computer a fost lansată în deschiderea Eurovision 2019

O melodie
compusă de un computer a fost lansată în deschiderea Eurovision
2019
Stiinta-sanatate
La Tel Aviv a avut loc luni deschiderea competiţiei Eurovision 2019. În premieră la acest concurs a fost lansată o melodie compusă de către un program informatic de învăţare computaţională (machine learning).

Gândită ca un duet, melodia este interpretată de artistul Izhar Cohen (primul câştigător al Eurovision din Israel, 1978) şi programul informatic, devenind imnul neoficial al evenimentului.

Echipa care s-a ocupat de proiect a adunat într-o reţea neurală artificială sute de melodii şi versuri. Algoritmii au produs mii de linii melodice şi versuri noi, dintre care câteva note au fost selectate cu grijă şi au fost „îmbinate” într-un singur cântec. Rezultatul obţinut este piesa „Blue Jeans & Bloody Tears”, scrisă şi compusă în totalitate de inteligenţa artificială. 

Pentru a creea cântecul, sute de melodii prezente în concursul Eurovision au fost introduse într-un sistem de deep learning  bazat pe cloud . Sistemul a fost compus dintr-un instrument de analiză a melodiilor dezvoltat de compania de software Oracle Corp şi un algoritm de analiză a versurilor, dezvoltat de poetul şi programatorul israelian Eran Hadas. 

Noul cântec împinge limitele inteligenţei artificiale şi aprinde dezbaterea dacă o maşină ar putea avea creativitatea să scrie o melodie care să ne poată impresiona. Acest proiect ar putea fi viitorul muzicii.

Articole similare :
comments powered by Disqus