Stiri de ultima ora

În urmă cu 521 ani, navigatorul Vasco da Gama deschidea drumul spre Asia

În urmă cu 521 ani, navigatorul Vasco da Gama deschidea drumul spre Asia
Stiinta-sanatate
Pe 8 iulie 1497, navigatorul portughez Vasco da Gama a început prima călătorie pe mare din Europa spre India, pe la Capul Bunei Speranţe, deschizînd calea de navigaţie spre Asia.

Atunci când da Gama dădea semnalul începerii istoricei sale călătoriii, la 8 iulie 1497, nimeni nu se aşteptase ca el să fie numit lider al expediţiei în detrimentul mult mai experimentatului navigator Bartolomeo Diaz.

Cel mai ingenios plan de evadare din timpul Holocaustului

În fond, chiar Diaz fusese cel care îi alesese corăbiile mai tânărului său omolog şi chiar îl insoţise pentru o scurtă perioadă de timp în expediţia sa. Totuşi, dintr-un capriciu al regelui portughez Manuel I, ilustrul necunoscut pe atunci, Vasco da Gama, pornea în călătoria care avea să schimbe destinele lumii şi care, la finalul ei, urma să îi asigure nemurirea.

Spirit mult mai pragmatic decât Diaz, acesta şi-a condus cu o mână de fier cei 200 de membri ai echipajului cale de peste 10.000 de kilometri, un record absolut la acea vreme şi, după ce a străbătut Oceanul Indian în numai 23 de zile, atingea la 20 mai 1498 portul indian Calicut. Ruta maritimă către Indii fusese descoperită. De acum, lumea intra într-o nouă eră.

Descoperă vă prezintă şi alte semnificaţii istorice ale zilei de 8 iulie:

158 - Data ultimei menţiuni epigrafice a Daciei Superior.

1392 - În Pera Constantinopolului este semnalată prezenţa monedelor emise în Ţara Românească – “perperii de Valachia” - indiciu al circulaţiei monedelor româneşti în comerţul internaţional.

1581 - Datarea celui mai vechi text juridic românesc descoperit la Şcoala Mănăstirii Putna.

1621 - S-a născut, la Château-Thierry, Franţa, fabulistul francez Jean de la Fontaine (m. 13 apr. 1695).

1822 - A murit poetul englez Percy Bysshe Shelley. (n. 4 aug. 1792).

1838 - S-a născut contele german Ferdinand von Zeppelin, inventatorul dirijabilului (m. 8 martie 1917).

1868 - A apărut, la Iaşi, manualul şcolar al lui Ion Creangă, intitulat “Metodă nouă de scriere şi cetire pentru uzul clasei I primară”, care a cunoscut numeroase ediţii.
descopera.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus