Stiri de ultima ora

Monede vechi de peste 500 de ani, descoperite într-o localitate din Dâmboviţa

Monede vechi de peste 500 de ani, descoperite într-o localitate din Dâmboviţa
Stiinta-sanatate
Un bărbat din Bucureşti, care are detector de metale, a descoperit, luni, aproape 1.000 de monede vechi de peste 500 de ani, în zona localităţii Sabieşti, din judeţul Dâmboviţa. Poliţiştii, muzeografii şi arheologii au mers la locul descoperirii pentru a le fi predat tezaurul.

Potrivit Poliţiei Dâmboviţa, politiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu un criminalist şi doi arheologi de la Complexul Muzeal Curtea Domnească, din Târgovişte, au acordat sprijin reprezentantilor Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Damboviţa, pentru a intra, luni, în posesia a peste 980 de monede, descoperite de un bărbat din Bucureşti.

„Un bărbat din Bucureşti, împreună cu mai multe persoane, în urma unor activităţi de detecţie şi săpare a solului pe raza localităţii Sabieşti a descoperit peste 980 de monede. Din primele verificări, se pare că monedele datează din perioada 1500-1600 d. Ch şi ar fi de origine spaniolă, românească, poloneză şi turcă”, se arată în comunicatul de presă al Poliţiei Dâmboviţa.
descopera.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus