Stiri - Editia din date de 12-08-2017

Stiri de ultima ora din

INTERVIU Alfred Bruckstein, profesor: „După Auschwitz, părinţii mei aveau o regulă sfântă în casă: nu aruncau niciodată pâinea“

Stiinta-sanatate
Alfred Bruckstein, care, în cercul apropiat, e alintat „Freddy“, e profesor de origine română la Universitatea de Tehnologie Technion din Israel. A prins pasiunea pentru fizică şi matematică în România, la liceul din Sighetu Marmaţiei, apoi şi-a aprofundat cunoştinţele, în inginerie, la universitatea din Haifa, un fel de Politehnica din Bucureşti. Le-a completat cu un doctorat la Stanford, în Statele Unite ale Americii. Ani buni a lucrat în cele mai mari laboratoare de cercetare şi dezvoltare ştiinţifică la New Jersey, în compania Bell Labs. Ştiţi câte premii Nobel s-au dat pentru cercetări realizate la Bell Labs? Opt. Alfred Bruckstein a devenit profesor, a făcut cercetări în tehnologie şi inginerie, a dobândit cunoştinţe care sunt greu de tradus în română, pe care le-a oferit, mai departe, studenţilor săi din toată lumea. Ca profesor, s-a aşezat la catedrele din mai multe ţări: Israel, SUA, Singapore, China, Germania. A urmat, cumva, să ajungă şi în România. Din dorinţa de a da ceva valoros înapoi ţării unde a copilărit, a sprijinit-o pe Elena Ovreiu, lector universitar la Politehnica Bucureşti, să fondeze, în România, o şcoală de vară pentru studenţii români şi din Europa de Sud-Est la inginerie medicală. Elena s-a ocupat de organizare, „Freddy“ a vorbit cu prieteni de-ai lui, oameni de ştiinţă renumiţi, să vină în România şi să le împărtăşească tinerilor know-how-ul lor. Alfred Bruckstein a fost prezent la cea de-a treia ediţie a Şcolii de Vară de Imagistică pentru Aplicaţii Medicale ( SSIMA ), susţinută de Phillips, care a avut loc luna trecută la Braşov, şi a vorbit, într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, despre istoria familiei sale în România, despre păcatul cel mai mare al României – exportăm mulţi tineri extrem de talentaţi care nu se mai întorc în ţară –, despre cercetare şi performanţe tehnologice în imagistică şi, un succes personal, cum poţi inventa modele matematice complicate doar privind mersul furnicilor.

 „Weekend Adevărul“: Domnule Bruckstein, v-aţi născut în Sighetu Marmaţiei, acolo unde a copilărit şi Elie Wiesel. L-aţi cunoscut?

Alfred Bruckstein: L-am cunoscut bine, era prieten cu tatăl meu. După cum ştiţi, a fost deportat la Auschwitz – la fel şi tatăl meu, în 1944. Mi-amintesc că, prin 1964 – eu aveam 10 ani – Elie Wiesel a venit în Sighetu Marmaţiei şi l-a vizitat pe tatăl meu (n.r. – Ludovic Bruckstein), care era un scriitor foarte apreciat în ţară. Atunci l-am cunoscut şi eu, iar apoi l-am mai întâlnit de multe ori în SUA şi în Israel.

Răscoala de la Auschwitz, în teatrele româneşti

Alfred Bruckstein, sărbători de familie . Împlinea 5 ani FOTO Arhivă personală Alfred Bruckstein

Ce a însemnat, pentru tatăl dumneavoastră, experienţa lagărului de la Auschwitz?

Toată familia lui – părinţii, un frate şi două surori –fusese deportată în lagărul nazist din Polonia, în mai 1944. Doar el şi un frate, care a emigrat în Israel după război, au supravieţuit. Tata s-a întors la Sighet. Abia când a ajuns în ţară şi-a dat seama cu adevărat ce s-a întâmplat. Din evreimea oraşului, de peste 13.000 de oameni, rămăseseră mai puţin de 2.500. Tata îşi tot aştepta familia, până când şi-a dat seama că n-o să mai vină. A fost foarte deprimat realizând că, din partea evreilor, practic nu a existat nicio rezistenţă când au fost luaţi şi duşi acolo. Nici nu-şi imaginau ce urma să li se întâmple. I-a povestit însă cineva că, la un moment dat, a fost o răscoală la Auschwitz, a unor Sonderkommando, care erau nişte echipe formate din prizonieri evrei, aleşi de trupele SS (n.r. – Schutzstaffel, organizaţia paramilitară fascistă care reprezenta baza partidului nazist), şi care lucrau în crematorii. Aceşti câţiva prizonieri au reuşit să se lupte, să ucidă câţiva comandanţi nazişti şi să distrugă un crematoriu, dar, oricum, au sfârşit şi ei prin a fi omorâţi. Totuşi a existat o răscoală. Acest eveniment l-a inspirat pe tatăl meu să scrie o piesă de teatru, care se numeşte „Schimbul de noapte“. Piesa s-a jucat cu mult succes la Teatrul Evreiesc de Stat şi a fost în turnee prin ţară din ’48 şi până în ’58.

În ce fel l-a schimbat anul acela petrecut în lagăr? V-a povestit vreodată?

Prima lui piesă a scris-o dintr-un şoc teribil. A înţeles că soarta poate fi uneori îngrozitoare, dar asta nu l-a înrăit. Şi mama a avut aceeaşi soartă. Avea 16 ani când a fost deportată. Când s-a întors de la Auschwitz, s-a îmbolnăvit de tuberculoză şi mulţi ani a stat prin sanatorii ca să se recupereze. Rămân urme, desigur, în aceste familii care au trecut prin experienţa asta. De exemplu, în casa noastră, nu se arunca niciodată pâinea. Pâinea era sfântă. Gândiţi-vă: ei au trăit, până la sfârşitul războiului, zilnic, pe două felii de pâine, şi au înţeles ce însemna foamea cruntă. Nu poţi să ştergi asta niciodată.

„Mi se părea că totul e minunat“

Aţi locuit în România până la 18 ani, când aţi emigrat în Israel. Ce amintiri vă leagă de Sighetu Marmaţiei?

Îmi amintesc de o copilărie fericită. N-am simţit un sistem opresiv. Locuiam într-o casă frumoasă, a bunicii mele. Aveam prieteni, o şcoală bună, cu profesori foarte drăguţi. În zona aceea, aerul e bun, de Maramureş, aveam Iza aproape, eram tineri, mi se părea că totul e minunat.

1947. Familia Bruckstein - Ludovic şi Saroltam - la SIghet, după căsătorie

V-aţi născut în ’54 şi aţi copilărit în perioada când în închisoarea din Sighetu Marmaţiei, aproape de centrul oraşului, erau închişi scriitori, importanţi oameni politici anti-sistem, aşa-zişii „duşmani ai poporului“. Aveaţi idee de ce se întâmpla dincolo de gratii?

Ştiam închisoarea, pentru că treceam de foarte multe ori pe lângă ea. Era un loc care arăta sinistru pe dinafară. Dar ceea ce ştiam noi era că e o închisoare pentru răufăcători, nimic specific despre cine erau oamenii închişi şi persecuţiile care aveau loc acolo. N-aveam habar de ce se întâmpla. Tata cunoştea mai bine sistemul, simţea presiunile, dar nici el nu cred că ştia ce se întâmpla în închisori. Lucrurile astea nu se cunoşteau. După ce el a terminat Facultatea de Litere din Bucureşti, a locuit o vreme acolo şi a simţit cum totul devenea foarte politizat. S-a întors la Sighetu Marmaţiei şi a fost numit director la o Şcoală de Arte, unde preda arta dramatică. Dincolo de presiunile care pot apărea când ocupi o astfel de funcţie, eu ţin minte că la şcoală erau profesori buni, care predau vioara, pianul şi arte plastice. Nu vedeam ani gri. În plus, am mai multe amintiri din perioada ceauşistă; când Ceauşescu a venit la putere, a fost o explozie de liberalizare. Prin discursul lui din ’68 (n.r. – discursul de condamnare a invaziei Cehoslovaciei de către sovietici), ne-a făcut să ne simţim mândri că nu suntem ca ceilalţi.

Două generaţii la acelaşi birou: Alfred Bruckstein, în copilărie, şi tatăl lui, Ludivic Bruckstein

Stanford te face mai modest“

În anii aceia s-au deschis graniţele, românii puteau călători în Vest. Mulţi oameni din comunitatea evreiască au emigrat atunci în Israel. Care au fost însă motivele familiei dumneavoastră să părăsiţi România?

Cum am spus, tatăl meu mai are un frate care a supravieţuit Holocaustului şi care, după război, a locuit în Israel. Ei mai corespondau prin scrisori. După ce s-au deschis graniţele, tata a obţinut paşaportul şi l-a vizitat în Israel. Apoi am mers şi eu, în alt an, cu tata. Ne-am dus pe rând, numai aşa se putea pleca, ca să nu cumva să rămânem acolo. Revederile au fost foarte emoţionante. Familia voia să fie împreună, aşa că, până la urmă, părinţii mei au hotărât să ne mutăm în Israel. Abia după doi ani, cu intervenţii, am reuşit să plecăm.

V-a părut rău?

Nu e uşor să pleci, mai ales când ai o gaşcă de prieteni buni. Eu mă pregăteam să merg la Politehnică. Voiam să fiu inginer-fizician. Eram un elev bun, îmi plăceau foarte mult la liceu fizica şi matematica. Fusesem instruit la matematică de un profesor legendar în Sighetu Marmaţiei, de la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă“, cu care făceam ore speciale pentru olimpiade. Dar am ajuns în Israel şi mi-am continuat acolo drumul, la Technionul din Haifa, care este Politehnica din Israel. Am urmat facultatea şi programul de masterat, apoi am continuat studiile doctorale la Stanford (n.r. – în California, SUA).

Locul unde se deschid multe porţi spre o carieră de succes.

E un fel de Mecca al domeniului meu. Stanford e o universitate extrem de bogată şi de elitistă. E o universitate pe care Silicon Valley – care e produs de Stanford – o răsplăteşte cu multe donaţii. Atrage foarte mulţi tineri sclipitori, care vin să studieze şi să facă cercetări. Când am ajuns acolo, am avut un fel de şoc de umilinţă. Locul acela te face mai modest. Poate tu eşti cel mai bun din şcoala ta, în domeniul tău, în ţara ta. Dar vii acolo şi vezi că mai sunt alţi 100 ca tine. Şi eşti şi tu unul dintre mulţi alţii care sunt toţi foarte deştepţi. Asta îţi dă o perspectivă şi o ambiţie.

„Zoia Ceauşescu mi-a povestit de colecţia ei de Biblii vechi“

Alfred Bruckstein povesteşte că, atunci când a emigrat, familia a luat toată biblioteca de cărţi pe care o avea la Sighet. Aici, într-o librărie bucureşteană FOTO Elena Ovreiu

Înainte de Revoluţie, v-aţi mai întors în România?

M-am întors într-o perioadă foarte tristă. Era prin ’83. Eram la curent cu ce se întâmpla în România şi eram destul de şocat de măsurile autoritare ale lui Ceauşescu. De aceea am preferat să nu vin. În ultimul meu an de doctorat la Stanford, profesorul meu a fost invitat la o conferinţă în România, despre teoria operatorilor. El era foarte interesat şi curios să vadă România şi m-a invitat şi pe mine. Am acceptat doar cu condiţia să facem şi o călătorie prin Transilvania mea dragă, spre Maramureş. Am închiriat o maşină când am ajuns. Am primit o Dacie neagră, cu numere speciale.



Va recomandam sa cititi si :
11
Dec
femeia din romania care a supravietuit lagarului de concentrare de la auschwitz pentru ca se terminase gazul in camera de gazare
Actualitate
Născută în România, Klara Marcus, care a supravieţuit la lagărul de concentrare de la Auschwitz pentru că nu mai rămăsese gaz în camera de gazare, va împlini în curând 101...

10
Dec
povestea klarei marcus femeia care a scapat de la auschwitz s a nascut in romania si implineste 101 ani
International
Dumnezeu m a vegheat în acea zi. Am fost aleasă spre finalul zilei împreună cu un grup de alte femei şi am fost pregătite pentru a fi trimise la camera...

01
Feb
vizita in localitatea unui laureat nobel din romania
LifeStyle
În Sighetul Marmaţiei pasionaţii de istorie pot vizita casa natală a singurului român care a primit premiul Nobel pentru Pace. Elie Wiesel, cel onorat cu această distincţie în 1986, a...

26
Nov
elie wiesel a primit medalia prezidentiala de la presedintele israelian shimon peres
International
Este o mare onoare şi un privilegiu pentru mine să vă acord Medalia Prezidenţială. Holocaustul ne a învăţat că uciderea nu se face doar cu arme, ci şi prin apatie, iar...

28
May
reportaj supravietuitori de la auschwitz la 70 de ani de atunci a fost un miracol ca am iesit de acolo
Actualitate
Edith Balazs şi Emil Schonberger au participat, marţi, însoţiţi de rude, la ceremonia de dezvelire a unei plăcuţe comemorative amplasată la intrarea în Gara Cluj Napoca în memoria evreilor deportaţi din...


comments powered by Disqus
Foto:










Urmareste DiaCaf.com pe :
Ultimele stiri : Stiinta-sanatate:
Artilcole stiri grupate pe subiecte