Stiri de ultima ora

Inteligenţa artificială schimbă pornografia. Vedetele producţiilor pentru adulţi nu vor mai fi oameni reali

Inteligenţa artificială schimbă pornografia. Vedetele producţiilor pentru adulţi nu vor mai fi oameni reali
Stiinta-sanatate
Inteligenţa artificială schimbă regulile pornografiei iar producţiile pentru adulţi ar putea ajunge să fie jucate de persoane care nu există, arată The Guardian

„Pornografia a condus descoperirile tehnologice din ultimele trei decenii”, a declarat Hany Farid, un porfesor de cibernetică pentru publicaţia britanică.

Experţii consideră că în scurt timp imaginile cu oameni reali vor fi înlocuite treptat de produse generate de algoritmi. Platforma thispersondoesnotexist.com, implementată de Philip Wang, unul dintre informaticienii responsabili pentru Uber, foloseşte un cod numit StyleGAN (prescurtare pentru ”generative adversarial network”). Wang foloseşte acest cod pentru a crea chipuri ale unor persoane care nu există.

“Sensibilitatea noastră în legătură cu chipurile, când te gândeşti, e un produs al evoluţiei pentru succesul împerecherii”, a arătat Wang. “Ceea ce dovedeşte site-ul e că până şi în domeniul datelor pe care le concepem pentru a înţelege fiinţele umane, aparatele pot să distingă trăsături relevante pe care să le recompună într-un mod care să aibă sens”, potrivit Mediafax.

Tehnologia folosită de Wang fascinează şi sperie pentru că, în ultimii ani, programe asemănătoare au fost folosite pentru a crea secvenţe folosind trăsături ale unor personalităţi, de multe ori cu conţinut pornografic.

Tot mai multe investigaţii legate de generarea artificială a imaginilor corporale au atras atenţia asupra riscurilor prezentate de noile tehnologii tip GAN. O companie japoneză specializată în inteligenţă artificială a dezvoltat în aprilie 2019 un program care poate genera automat imagini realiste ale întregului corp în mişcare. Cu toate că intenţia lor a fost să ofere tehnologia industriei publicitare, faptul că un procent covârşitor al celor care utilizează aceste metode de generare a imaginii a fost orientat spre utilizări pornografice a dat naştere îngrijorării că noul agoritm ar putea avea un impact nefericit.

Singurul lucru care împiedică imaginile artificiale să înlocuiască în mod semnificativ înregistrările pornografice cu oameni reali este costul ridicat al producţiei. Totuşi au apărut voci din industria pornografică preocupate de posibilitatea ca persoanele reale să fie înlocuite de imagini create artificial.
descopera.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus