Stiri de ultima ora

GALERIE FOTO. Voluntar în cea mai periculoasă zonă de pe glob: medicul român care a tratat refugiaţi răniţi de gloanţe şi explozii în Irak

GALERIE FOTO. Voluntar în cea mai periculoasă zonă de pe glob: medicul român care a tratat refugiaţi răniţi de gloanţe şi explozii în Irak
Stiinta-sanatate
Un medic rezident clujean, în vârstă de 27 de ani, a fost voluntar timp de trei săptămâni într-un spital din Irak, unde a tratat refugiaţii din Mossul, răniţi de gloanţe sau explozii. Experienţa l-a marcat şi l-a făcut să îşi schimbe percepţia asupra vieţii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Andrei Abrudan a absolvit în 2015 Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca iar în prezent este medic rezident în anul III, specializarea chirurgie generală, la Spitalul Municipal „Clujana”. Face gărzi pe timp de zi, şi câte 7 pe lună, iar în timpul programului a luat parte şi a efectuat diverse intervenţii chirurgicale, legate de patologia abdominală – apendicite, colecist, patologie oncologică, dar şi de tiroidă, scrie Mediafax . „A fost o tranziţie de pe băncile universităţii, unde înveţi multă teorie, direct în practică, unde, la început, eşti mai stângaci, dar te adaptezi, iar evoluţia este bună”, a povestit Andrei Abrudan, corespondentului MEDIAFAX. Acesta a prins, încă din liceu, de la tatăl său, medic veterinar care lucrează cu un ONG, gustul pentru voluntariat, astfel că anul trecut a plecat în Irak, pentru a trata refugiaţi din oraşul Mossul, unde a stat trei săptămâni.
descopera.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus