Stiri de ultima ora

De la începutul sezonului au fost confirmate peste o sută de cazuri de gripă în România

De la începutul sezonului au fost confirmate peste o sută de cazuri de gripă în România
Stiinta-sanatate
105 cazuri de gripă au fost confirmate de la începutul sezonului, conform celor de la Institutul Naţional de Sănătate Publică. În perioada 31 decembrie 2018-6 ianuarie 2019, au fost înregistrate aproape 53.000 de cazuri de infectii respiratorii acute, iar în total, peste 1.200.000 de persoane au fost vaccinate.

Dintre cele 105 cazuri de gripă confirmate 34 sunt de gripă cu virus AH1, 25 de cazuri de gripă cu virus AH3, 45 de cazuri de gripă cu virus A nesubtipat şi un caz de gripă cu virus B, anunţă Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP).

Dimensiunea şi structura unui oraş poate influenţa epidemiile de gripă

Mai mult, de la începutul sezonului 2018-2019 au fost înregistrate cinci decese confirmate rezultate în urma infecţiei cu virusul gripal, dintre care trei de tip A, subtip (H1)pdm09, unul de tip A, subtip H3 şi unul de tip A, scrie Mediafax.

“Morbiditatea prin infecţii respiratorii acute a fost mai crescută comparativ cu cea înregistrată în săptămâna precedentă şi s-a încadrat în intervalul aşteptat. Activitatea gripală a evoluat cu intensitate scăzută, înregistrându-se focare locale în jud. Braşov, mun. Bucureşti şi cazuri sporadice în unele judeţe”, se arată într-o declaraţie a Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Articole similare :
comments powered by Disqus