Stiri de ultima ora

Controversele din spatele afacerii Watergate

Controversele din spatele afacerii Watergate
Stiinta-sanatate
Richard M.Nixon a fost primul preşedinte american care a fost constrâns să îşi dea demisia. La 27 iulie 1974, Camera Reprezentanţilor a SUA a decis punerea sub acuzare a preşedintelui Nixon în cadrul afacerii Watergate; la 8 august 1974, acesta îşi înaintează demisia.

In contextul razboiului din Vietnam, scandalul Watergate se declanseaza in ’72, acelasi an in care, in luna noiembrie, Nixon va fi reconfirmat la Casa Alba.

Pentru blocarea unei scurgeri de informatii delicate cu privire la operatiunile militare desfasurate in Vietnam (celebrele “Pentagon papers”, un studiu top-secret al Departamentul Apararii asupra implicarii Statelor Unite in Razboiul din Vietnam si in precedentele conflicte politice sau militare in sud-est-ul asiatic), si pentru a-l discredita pe presupusul responsabil, analistul militar Daniel Ellsberg, este mai intai devastat cabinetul psihiatrului acestuia din Los Angeles.

 Pe parcursul procesului, in schimbul unei reduceri a pedepsei, McCord va face declaratii scrise menite a implica in mod direct comitetul de realegere a lui Nixon. De-acum afacerea capatase dimensiuni politice noi si neasteptate. In data de 30 aprile 1973, Nixon va fi constrans sa aprobe demisiile a doi dintre cei mai apropiati colaboratori, implicati adanc in afacere, Haldeman si Ehrlichman care, in cele din urma, vor ajunge chiar in inchisoare. Il va concedia si pe consilierul de la Casa Alba, John Dean, care incepand din acest moment se va transforma in martorul-cheie al anchetei parlamentare.

Descoperă îţi prezintă principalele semnificaţii ale zilei de 27 iulie:

1793 - Robespierre intră în Comitetul Salvării Publice şi devine conducătorul acestuia. Va organiza un regim de teroare urmărind să realizeze idealul său de democraţie bazat pe virtute: "fără virtute teroarea este înspăimântătoare, fără teroare virtutea este neputincioasă".

1807 - Constantin Ipsilanti devine domn pentru a treia oară în Ţara Românească (27 iulie - 16 august 1807)

1820 - S-a născut Iosif Naniescu, mitropolit al Moldovei. A devenit, in 1888, membru de onoare al Academiei Române (m. 26 ianuarie 1902)

1835 - S-a născut Giosue Carducci, poet, prozator şi eseist italian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1906 (m. 16 feb 1907)

1841 - A încetat din viaţă poetul, prozatorul şi dramaturgul rus Mihail Iurievici Lermontov, unul dintre principalii exponenţi ai romantismului rus. (m. stil vechi 15 iulie 1841)

1844 - A încetat din viaţă savantul John Dalton, chimist şi fizician britanic care a contribuit la dezvoltarea teoriei atomice a materiei. Este cunoscut ca unul dintre părinţii fizicii moderne (n. 6 septembrie 1766)

1862 - Printr-un decret al domnitorului Al. I. Cuza a fost înfiinţat Ministerul Afacerilor Externe al României.

1917 - S-a născut Bourvil (pe numele adevărat André Rimbourg), actor comic francez (m. 23 septembrie 1970)

 1921 - S-a născut lingvistul Eugen Coşeriu, membru de onoare al Academiei Române. (m. 7 septembrie 2002)

1924 - A încetat din viaţă compozitorul italian Ferruccio Busoni ("Arlecchino", "Fantezie indiană") (n. 1 aprilie 1866)

1956 - România devine membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură - UNESCO (înfiinţată la data de 16 noiembrie 1945, cu sediul la Paris)

1962 - A încetat din viaţă pictorul Ion Ţuculescu (n. 19 mai 1910)

1966 - A încetat din viaţă folcloristul Ion Muşlea, unul dintre principalii fondatori ai folcloristicii române moderne ("Cercetări etnografice şi de folclor") (n. 29 septembrie 1899)

1973 - A încetat din viaţă operatorul de film documentar Paul Menu (n. 10 mai 1876)

1990 - Proclamarea suveranităţii Republicii Belarus. Independenţa de stat este proclamată la 25 august 1991 şi se adoptă la 19 septembrie 1991 numele de Republica Belarus.

1990 - Parlamentul a decis ca 1 Decembrie să devină Ziua Naţională a României.

 2000 - A încetat din viaţă publicistul şi comentatorul radio Eugen Preda, primul director general al Radiodifuziunii Române. (1990-1994) (n. 29 septembrie 1929)

2001 - Fostul preşedinte croat Franjo Tudjman, care a murit la 10 decembrie 1999, este menţionat în actul de acuzare, emis de Tribunalul Penal International pe numele generalului croat în retragere Ante Gotovina, ca participant la campania de persecutare a sârbilor din Krajina, în decursul conflictului sîrbo-croat din 1991-1995.

2002 - Camera Reprezentanţilor din Statele Unite a votat în favoarea creării unui nou Minister federal însărcinat cu securitatea internă şi protejarea ţării împotriva atacurilor teroriste.

2003 - A încetat din viaţă Nicolae Puiu Pomoje, actor la Teatrul Mic din Bucureşti. ("Îngrijitorul", "Diavolul şi bunul Dumnezeu", "Bigamul", "Lolita")

2003 - A încetat din viaţă actorul american de comedie Bob Hope. (n. 29 mai 1903)

2006 - Cercetătorii americani de la Universitatea din Maryland au obţinut un vaccin împotriva sindromului respirator acut sever, boală declanşată în 2003 în Guangdong - China şi care s-a răspândit în întreaga lume, provocând moartea a peste opt mii de persoane.
descopera.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus