Stiri de ultima ora

Cernobîl, teribilul an 1986 – discuție cu Prof. Gheorghe Pascovici, IFIN-HH

Cernobîl, teribilul an 1986 – discuție cu Prof. Gheorghe Pascovici, IFIN-HH
Stiinta-sanatate
26 aprilie 1986. Duminică. O zi frumoasă, caldă, senină. La Bucureşti lumea merge la plimbare, copiii sunt duşi la film, se fac picnic-uri. Cerul este albastru, fără nici un nor. Şi totuşi, de sus, nevăzută, imposibil de văzut, ar putea coborî moartea. Peste toţi, peste toate.

Nimeni nu ştie încă. Nimeni la Bucureşti, nimeni la Moscova, nimeni nici unde altundeva în lume. Doar în micul oraş Pripyat, lumea ieşită să se bucure de prima zi de primăvară adevărată priveşte înmărmurită la teribila desfăşurare de forţe de pe străzi şi află că la doi paşi de ei, la Centrala Nuclearo-electrică Cernobîl a avut loc un accident…

La 9 ani de la cutremurul devastator din 1977, Institutele de la Măgurele se află din nou în centrul atenției populației și politicienilor momentului. Cel mai mare dintre institute, IFIN, avea un nou Director Tehnic, Gheorghe Pascovici.

Cum îți amintești, după 30 de ani, vestea privind accidentul de la Cernobîl?

Gheorghe Pascovici: În pofida mult trâmbițatei pe atunci reforme „glasnosti”, evenimentul a fost urmat câteva zile de o tăcere mormântală a sovieticilor, apoi pentru câteva săptămâni, chiar luni, de o tăcere „calculată”.

Primele informații au venit tocmai de la… Gävle (Suedia). Danemarca avea sisteme asemănătoare de monitorizare permanentă a radiațiilor, dar explicația este simplă: precipitațiile locale de la acea dată din Suedia, care au accelerat rapid contaminarea din acea zonă. Astfel că ei au descoperit primii depăşiri accentuate și accelerate ale radiaţiei naturale şi, studiind structura radionuclizilor, şi-au dat seama că este vorba de explozia sau avaria gravă a unui reactor nuclear.

(N.B., desi distanța Cernobîl-Gävle este cam dublă față de Cernobîl-București, în perioada 26-30 aprilie 1986, direcția vântului -deci și a norului radioactiv – era exact „cap compas” Gävle-Suedia)

Înainte de a continua, să ne amintim cronologia evenimentelor de la Centrala Nucleară de la Cernobîl (centrala model a URSS!), inaugurată în 1978.

Gheorghe Pascovici: Reactorul 4 era programat pentru o oprire de rutină în vederea executării unor operațiuni de întreținere. Data programării: 25 aprilie 1986. Conducerea Centralei ia hotărârea să profite de ocazie și să execute în același timp un test pentru a verifica dacă, în cazul opririi reactorului, energia electrică disponibilă este suficientă pentru a opera instalațiile de urgență și pompele de răcire a inimii reactorului, aceasta până când echipamentele diesel ar fi intrat în funcțiune.

Procedura de oprire se desfășoară, reactorul funcționează la aproximativ jumătate din putere. La un moment dat, distribuitorul de sarcină electrică refuză scăderea în continuare a puterii. Conform protocolului testului, care continuă, sistemul de răcire de urgență a miezului reactorului este oprit și reactorul funcționează în continuare la jumătate de putere.

Cernobîl, camera de comandă – înainte și după accident.

25.04, ÎN JURUL OREI 23.00. Controlorul de rețea aprobă o reducere suplimentară a puterii. Pentru test, reactorul urma să fie stabilizat la 1.000 MW înainte de a se trece la oprirea sa. Puterea scade, însă, la 30 MW. Așa numitul coeficient de gol pozitiv ridică probleme. Operatorii încearcă să ridice puterea, eliberând manual barele de control.

26.04, ORA 01.00. Reactorul se stabilizează la 200 MW. La scurt timp însă, o creștere a debitului lichidului de răcire și o cădere a presiunii aburului impun operatorilor scoaterea a practic tuturor barelor de control. Reactorul devine extrem de instabil. Pentru a menține o putere constantă, operatorii trebuie să recurgă la ajustări la fiecare câteva secunde.

Debitul apei este redus pentru a menține presiunea vaporilor. Pompele, puse în mișcare de o turbină care se rotește din ce în ce mai încet, furnizează din ce în ce mai puțin lichid de răcire. În canalele de răcire, se înregistrează un exces de vapori (coeficientul de gol pozitiv). Operatorii nu mai pot controla creșterea de putere. Aceasta este estimată a fi ajuns la un nivel de 100 de ori mai mare decât nivelul nominal.

Creșterea bruscă de temperatură produce o rupere în masa de combustibil. Particulele de combustibil interacționează cu apa, creând o explozie a vaporilor, care distruge inima reactorului. Două minute mai târziu, o a doua explozie face ca distrugerea să fie completă. 30 de oameni sunt omorâți pe loc. La 3 km distanță, în orașul Prîpeat, 45.000 de oameni, dintre care 16.000 de copii, încă se bucură de prima Duminică senină și caldă…

27.04, ORA 05.05. Reactorul arde. Din 1.800 de elicoptere, se lansează, deasupra zonei dezastrului, aproximativ 5.000 tone de nisip și plumb în încercarea de a localiza și opri incendiul

27.04, ÎN TIMPUL ZILEI. Locuitorii din Prîpeat aflați în zona Centralei sunt evacuați. Din cauza nivelului extrem de înalt de radiație înregistrat pe o rază de aproape 40 Km, numărul lor ajunge la 135.000.

28.04, ORA 21:00. Agenția sovietică de știri, TASS, anunță producerea unui accident la Centrala de la Cernobîl și existența victimelor. Se numește un comitet pentru cercetarea cazului. Președintele URSS, Mihail Gorbaciov, se adresează cetățenilor URSS cu următoarele cuvinte: „Bună seara, tovarăși. Așa cum știți cu toții, a avut loc o nenorocire incredibilă – accidentul de la Centrala Nucleară Cernobîl. Acesta a afectat dureros poporul sovietic și a șocat comunitatea internațională. Ne confruntăm, pentru prima dată, cu forța reală a energiei nucleare scăpată de sub control.”

23.05. Prin decizie guvernamentală, se distribuie preparate cu iod populației. Măsura medicală este, însă, inutilă: iodul radioactiv nu este activ decât 10 zile. Trecuse mult mai mult timp de când iodul radioactiv se acumulase în glanda tiroidă a locuitorilor din zonele contaminate…

15.11. Reactorul distrus este complet îmbrăcat într-un „sarcofag” de plumb.

Asta a fost… Cum au decurs lucrurile la noi?

Gheorghe Pascovici: La acea dată, eram proaspăt numit director tehnic la Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară (IFIN-Măgurele) și, deși se auzise de la radiourile europene despre semnalul de alarmă al suedezilor privind „radioactivitate ridicată”, abia în seara zilei de 28 Aprilie am fost alarmați și s-a constituit un fel de celulă de criză, în scopul organizării și efectuării de măsurători de contaminare radioactivă.

La nivel de minister, activitatea era coordonată de CSEN (Cornel Mihulecea), care raporta mai departe la CNST (Prof. I. Ursu) si la CC. La CNST se făceau și inter-comparările măsurătorilor efectuate de diferite instituții – de la MApN (arma chimică) și Ministerul Sănătății (rețeaua Sanepid). În evaluarea riscului asociat unor accidente nucleare majore, este extrem de important să se cunoască, în primul rând, contaminarea urbană (unde, de fapt, locuiește majoritatea populației). Dar este de asemenea important să se determine distribuția ei spațială, evoluția în timp etc.

În IFIN, am organizat și coordonat direct efectuarea acestor măsurători, realizate zilnic pe un număr extrem de mare și variat de probe, culese direct de noi din zona Măgurele-București sau primite, centralizat prin CSEN si/sau institutele de la Măgurele. Rezultatele erau centralizate și le raportam la CSEN cel puțin o dată pe zi, uneori chiar mai des. Măsurătorile erau efectuate de un număr destul de mare de cercetători. Indiferent de domeniul specific de specializare, ei aveau ceva în comun, ca cercetători ai științelor naturii: respectul deosebit pentru măsurătorile experimentale, interpretarea datelor și evaluarea lor corecta.

Așa că prima reacție a specialiștilor din domeniu aș considera-o extrem de lucidă și de cooperantă și de seriozitate în efectuarea măsurătorilor. Mai mult, atâta vreme cât noi am considerat-o ca nefiind încă și pentru noi, un pericol major, iminent, majoritatea dintre noi am căutat să contribuim la evitarea fenomenului de panică a populației (care uneori tindea să derive chiar în ușoară isterie), indusă în special din necunoașterea specifică a domeniului.

Deși nivelul radiațiilor era deja crescut din prima zi de efectuare a măsurătorilor, nu prezenta însă un risc major pentru populație, cel puțin în sudul României. Din fericire pentru populația țărilor limitrofe, dar din nefericire pentru echipele de pompieri militari, datorită sacrificiului echipelor de militari și tehnicieni civili din zona Cernobîl, focul s-a redus considerabil și s-a stins într-o săptămână, astfel că pericolul real datorat emisiilor radioactive s-a redus considerabil, dacă nu chiar a dispărut, cel puțin pentru distanțe mult mai mari de 40-80 km fata de Cernobîl.

Am fost întrebat, atunci cât și de-a lungul anilor, cum îmi explic reacția de teamă, de panică a populației, deși evident nerelatată de mass-media de la noi, de atunci… Fără îndoială, prima reacție a fost și de panică, alteori ni s-au părut chiar amestecată cu aspecte politice, interese etc., dar dacă este să compar, acum, reacția de atunci din zona Bucureștiului cu ceea ce am citit și văzut că s-a întâmplat mai recent ca reacție la Tokio, după accidentul de la Fukushima, atunci înțeleg mult mai bine reacția umană de atunci la noi, și încadrez mai curând ca normală panica asociata unui accident major.
stiintasitehnica.com

Articole similare :
comments powered by Disqus