Stiri de ultima ora

Au avut nevoie de 22 de ani pentru a-l restaura. Semnificaţiile incredibile ascunse de Da Vinci în acest tablou

Au avut nevoie de 22 de ani pentru a-l restaura. Semnificaţiile incredibile ascunse de Da Vinci în acest tablou
Stiinta-sanatate
Cu 19 ani în urmă, pe 28 mai, era expusă la Milano, după 22 de ani de lucrări de restaurare, una dintre marile capodopere ale lui Leonardo da Vinci, pictură care a devenit ulterior una dintre cele mai studiate, analizate şi uneori chiar satirizate din lume.

Vizitatorii puteau privi pânza doar de la distanţă şi nu aveau voie să stea în faţa ei pentru mai bine de 15 minute.

Este vorba despre "Cina cea de taină", pictură care a ascuns numeroase secrete din momentul în care a fost creată, cu mai bine de cinci secole în urmă.

Click pentru a mări

Numeroşi cercetători au încercat să îi descifreze misterele ascunse. Printre aceştia s-au numărat mai recent Olivier Bauer, Nancy Labonte, Jonas Saint-Martin şi Sebastien Fillion de la Universitatea de Teologie din Montreal. 

În urma cercetării atente, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că imaginea solniţei din tablou este un simbol al ghinionului. Pe de altă parte, ea ar putea sugera reabilitarea, indicând faptul că Iuda fusese ales pentru rolul său şi, implicit, absolvit de vină.

Faptul că Iuda este singurul personaj cu farfuria goală ar putea însemna, în opinia lor, că în loc să fie singurul personaj malefic din imagine el este singurul care şi-a înţeles menirea.

Peştele care apare în imagini este, evident, un simbol al creştinismului şi al faptului că Iisus şi-a ales discipolii dintre pescarii ce trăiau pe malul lacului Tiberias. Dar nu este clar dacă peştele din imagini este ţipar sau hering. Există voci care susţin că este ţipar şi că, în limba italiană, se pronunţă aringa, cuvânt care pronunţat arringa, înseamnă îndoctrinare. Acelaşi cuvânt, în nordul Italiei, se pronunţă renga, însemnând cel ce neagă religia.
descopera.ro

Articole similare :
comments powered by Disqus